Din 4.500 de solicitări primite, Raiffeisen Bank a aprobat momentan 20 de credite IMM Invest

Agenţia de rating Fitch a retrogradat calificativul acordat UniCredit Bank SA de la BB+ la BBB- şi a revizuit perspectiva pentru Banca Transilvania şi Garanti Bank la „negativ", de la „stabilă", totul pe fondul evoluţiilor legate de epidemia de coronavirus.
Economica.net - mie, 20 mai 2020, 12:35
Din 4.500 de solicitări primite, Raiffeisen Bank a aprobat momentan 20 de credite IMM Invest

Din analizele preliminare ale bancii pe portofoliul de solicitari de credite IMM Invest, rezultă preferinţa companiilor mici pentru credite de capital de lucru, în timp ce companiile eligibile de mărime medie îşi propun să obţină mai ales credite de investiţii.

„Lucrăm realmente zi şi noapte pentru a putea răspunde solicitărilor pentru credite IMM Invest, în cel mai scurt timp. Ştim că în acest fel sprijinim companiile pentru relansarea activităţii, dar şi păstrarea sau crearea  locurilor de muncă. Din analiza de până acum a dosarelor de credite, există un interes mai mare pentru finanţarea activităţii curente sau o combinaţie între capital de lucru şi investiţii, dar acest lucru era de aşteptat, având în vedere cele 2 luni de incetinire sau în unele cazuri, de oprire a operaţiunilor.”, a declarat Raluca Nicolescu, director Aria IMM la Raiffeisen Bank.

“Susţinerea producătorilor din România este un obiectiv important pentru Raiffeisen Bank, iar parteneriatul cu IMM Invest este parte a realizării acestuia. În primele zile ale deschiderii programului, am avut peste 260 de companii aplicante dintre corporaţiile medii, cu sume solicitate la finanţare de peste 1,2 miliarde de lei. Responsabilitatea în alocarea fondurilor statului este de asemenea o prioritate pentru Raiffeisen Bank. Înţelegem nevoia de adaptare a mediului antreprenorial la noua realitate economică şi analizăm fezabilitatea proiectelor şi modul în care acestea aduc valoare adăugată în domeniul în care activează” a spus Radu Ciocoiu, director executiv corporaţii medii la Raiffeisen Bank.

Procesul de acordare a creditelor IMM Invest la Raiffeisen Bank poate dura de la câteva zile până la câteva săptămâni, pentru că procesul de analiză depinde de complexitatea afacerilor companiei solicitante. Imediat după declararea stării de urgenţă în Romania, clienţii Corporate şi IMM ai băncii au fost contactaţi pentru a vedea care este  situaţia lor şi pentru a găsi împreună soluţiile potrivite. Au fost contactate cu prioritate companiile din industriile cele mai afectate pe termen scurt sau mediu de criza sanitară. Peste 2.500 de IMM-uri au fost deja sprijinite prin amânarea ratelor la credite, prelungirea liniilor de credit sau alte măsuri necesare. De asemenea, programul Factory by Raiffeisen, dedicat finanţării start-up-urilor, a fost extins fiind incluse startup-uri care pot aduce o contribuţie societăţii în acestă perioadă.

Raiffeisen Bank avea la 31 martie 2020 peste 2,1 milioane de clienţi persoane fizice, aproximativ 93.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. De asemenea, la Raiffeisen Bank lucrează aproximativ 4.900 de angajaţi, în peste 350 de unităţi în toată ţara.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...