Din nou, preţ-record pe piaţa spot de energie în orele de vârf, chiar în zi de week-end, cu consum redus

Preţul energiei cu livrare sâmbătă creşte din nou la nivelul maxim de 650 de lei pe MWh în orele cu vârf de consum, preţ care a mai fost atins cu o săptămână în urmă, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM.
Mihai Nicuţ - vin, 25 ian. 2019, 12:08
Din nou, preţ-record pe piaţa spot de energie în orele de vârf, chiar în zi de week-end, cu consum redus

Energia cu livrare sâmbătă are pe piaţa spot o medie zilnică de 390 de lei pe MWh, în scădere faţă de vineri, dar preţul pentru orele de vârf creşte până la 419 lei. In intervalul orar 18.00, preţul energiei livrate mâine este, din nou, 650 de lei/MWh, record al ultimilor doi ani, deşi în zilele de week-end consumul de electricitate şi preţurile sunt de regulă mai mici decât în timpul săptâmânii.

Acest preţ, care a mai fost atins de două ori în ianuarie, nu a mai fost depăşit din februarie 2017, când s-a înregistrat nivelul istoric de 680 de lei pe MWh.

Creşterea este abruptă, la fel şi descreşterea pentru intrervalele orare următoare: 510 lei la ora 17.00, apoi 650 de lei la ora 18.00, după care 600, 470 şi 337 de lei în următoarele interval orare.

Evident, la acea oră, piaţa de la Bucureşti avea cel mai mare preţ dintre cele cu care suntem cuplaţi (136 de euro la noi, 96 în Ungaria şi Slovacia şi 60 în Cehia). Şi tot la acea oră, se importa din Ungaria la nivelul maxim posibil: 806 MW. Şi, tot la acea oră, volumul tranzacţionat pe PZU a depăşit 4.000 MW, iar presiunea pe preţ a venit mai ales din cauza cererii mari, aşa cum se vede în datele OPCOM.

Cel mai probabil, cauza principala este deficitul de energie, mai ales în condiţiile în care una dintre centralele mari care a produs la maximum în această perioadă, cea pe gaze a Petrom de la Brazi este în revizie programată, anunţată de mai multă vreme, sâmbătă şi duminică, şi funcţionează la jumătate de capacitate – 425 MW. Iar avariile nu se opresc, sâmbătă este una la Iernut, una la Işalniţa şi alta la Mintia, pe lângă alte grupuri oprite programat, potrivit datelor Transelectrica

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...