Din România şi până în Germania, pesta porcină africană se extinde alarmant în Europa – analiză

Inofensivă pentru oameni, dar extrem de contagioasă în rândul animalelor, pesta porcină africană (PPA) progresează într-un ritm alarmant în Europa, în special în partea de est a continentului unde focarele descoperite recent au provocat temeri privind o răspândire mai amplă a virusului, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 06 sept. 2022, 10:47
Din România şi până în Germania, pesta porcină africană se extinde alarmant în Europa - analiză

„Numărul de cazuri şi zonele noi afectate cresc în pofida eforturilor, iar ţările au dificultăţi serioase în a controla şi a elimina maladia”, a declarat Gregorio Torres, şeful departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei mondiale pentru sănătate animală (OIE), scrie Agerpres.

De la începutul anului, 285 de focare de pestă porcină africană au apărut în crescătoriile din Europa, şi numărul de cazuri numărate de OIE până la 1 septembrie este de aproape 71.000.

Virusul circulă mai ales în partea de est a continentului, în România, care totalizează 197 de focare, în Republica Moldova şi în vestul Rusiei, unde cinci noi focare au fost descoperite numai în cursul săptămânii trecute.

Prezentă în fauna sălbatică, maladia a apărut şi în Italia, într-o crescătorie din regiunea Roma la începutul lunii iunie şi în Germania în luna mai, apoi în luna iulie cu două focare în landurile Mecklenburg-Pomerania Occidentală şi Saxonia Inferioară fiind sacrificate aproape 2.800 de animale. În pofida proximităţii lor, Franţa şi Ţările de Jos au fost scutite până în prezent.

În lipsa tratamentului, pesta porcină africană este în general mortală pentru animale şi conduce la numeroase sacrificări preventive pentru a evita propagarea ei.

În acest sens, PPA ameninţă industria europeană a cărnii de porc, „primul exportator mondial de porc şi produse pe bază de porc, cu aproape cinci milioane de tone exportate în fiecare an”, sublinia Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) la finele lunii iulie.

Confruntată cu un ritm de răspândire pe care l-a calificat drept „alarmant”, EFSA a lansat în vara acestui an cea de a treia campanie de comunicare cu autorităţile din 18 ţări europene, pentru a-i sensibiliza pe crescătorii de animale, medicii veterinari şi pasionaţii de vânătoare cu privire la modul de propagare a maladiei.

OIE, care coordonează eforturile ţărilor în lupta împotriva acestei epizootii, supraveghează în special situaţia din Ucraina, unde au apărut două focare în luna iunie şi un al treilea în luna iulie. Invazia rusească în Ucraina începută în luna februarie a provocat importante mişcări de populaţie, iar crescătorii au fost forţaţi să îşi abandoneze animalele în timp ce medicii veterinari nu mai au acces în anumite zone, ceea ce proliferează maladiile, a avertizat OIE.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii dar este mortală pentru porci. Boala a apărut în Africa de unde s-a răspândit în Europa şi Asia unde a ucis deja sute de milioane de porci şi a modificat industria globală a cărnii de porc şi a nutreţului.

Ajunsă în Europa în anii 1960 pentru ca ulterior să fie eradicată, pesta porcină africană a revenit în 2007 prin Georgia, a precizat OIE. Prezentă pe toate continentele, Organizaţia mondială pentru sănătate animală cataloghează PPA drept o „ameninţare mondială”, cu 564 de focare detectate începând din ianuarie. Aproape toate din cele 78.000 de cazuri raportate au apărut în Europa, şi într-o mai mică măsură în Asia.

Foarte contagios, virusul poate trece dintr-o ţară în alta via „produsele alimentare infectate precum un sandwich cu salam”, explică Gregorio Torres. Virusul poate supravieţui mai multe săptâmâni în ambalajul unui sandwich contaminat şi dacă acest ambalaj este abandonat, de exemplu pe marginea unei autostrăzi, poate fi mirosit de porcii mistreţi care ulterior îl vor răspândi în deplasările lor, pe infrastructuri precum căi ferate sau în jurul benzinăriilor.

Din cele 39 de ţări afectate după 2020, unele au reuşit să eradicheze pesta porcină graţie unor eforturi consistente, precum Belgia şi Cehia.

La începutul lunii iunie, Vietnamul a anunţat că a reuşit, în premieră, să pună la punct un vaccin împotriva pestei porcine aficane în parteneriat cu cercetării americani. „Ar fi un instrument bun dar nu este unica soluţie”, a avertizat Gregorio Torres. „Trebuie îmbunătăţită coordonarea internaţională, biosecuritate, trebuie consolidate capacităţile veterinare ale ţărilor şi continuată prevenţia în rândul crescătorilor”, adaugă Gregorio Torres.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...