Dinastia Impostorilor (II) – Opinie Toni Iordache

O societate în care scara valorilor era în totalitate inversată a fost motivul esențial pentru care am plecat din România în 1996. După absolvirea unui program de MBA in SUA, am intrat în lumea băncilor de investiții, aici incluzând nume precum JP Morgan, Citibank, Bank of America & Merrill Lynch, BNP Paribas sau Deutsche Bank. Cei peste 15 ani de experiență pe piața de capital, la New York și Londra, au clădit opinii și judecăți de valoare extrem de ferme.

După aproape trei decenii de la plecarea din țară, observ că și astăzi, meritocrația nu este nici pe departe pe locul cuvenit. Dacă în episodul inaugural din seria articolelor dedicate impostorilor din sfera finanțelor am ales să vorbesc despre Dan Toma, astăzi voi aduce în prim plan un personaj la fel de nociv: Iancu Guda. Acesta se folosește de o nouă fata morgana” apărută în societatea românească și anume de fatidica “independență financiară”. Și ne propovăduiește un set asemănător de iluzii cu privire la bani și fericire.

Este lesne de înțeles faptul că a trecut cumva prin ASE și a învățat formula Excel de nivel de grădiniță despre valoarea banilor în timp (TVM – Time Value of Money). Dar asta nu îi poate oferi niciun fel de credibilitate din punct de vedere economic.

Ce nu este de înțeles este faptul că personajul nostru a lipsit de la lecția în care s-a vorbit despre cele doua tipuri de randament: nominal și real. Mult vehiculatele randamente anuale de 8% sau 10%, prin care s-ar atinge independența financiară, sunt din păcate valori nominale. După 15 ani, adică în momentul în care “expertul” financiar ar atinge fericirea absolută, acel venit suplimentar va fi cu certitudine diminuat de inflație. Chiar anul trecut economia românească a înregistrat un nivel al inflației care, nu numai că a spulberat orice randament nominal amintit mai sus, dar, a și lovit puternic în puterea de cumpărare a românilor.

Următorul aspect al acestei teorii puerile despre independența financiară, care trebuie clarificat, este randamentul anual de 8%. Iancu Guda a folosit acest număr aplicând o logică destul de banală. A folosit media randamentului anual obținut de indicele bursier Standard & Poor’s 500, adică indicele celor mai puternice 500 de corporații americane, și a folosit o extrapolare infinită. Este ridicol să acceptăm această ipoteză, din moment ce orice novice înțelege că randamentul trecut nu este nici pe departe o garanție a randamentului viitor. Pentru a ne explica futilitatea acestui model financiar, ar trebui să înțelegem competența profesională a personajului nostru.

Experiența sa profesională din cadrul unei agenții de risc de credit nu poate echivala niciodată cu cea a unui expert financiar-bancar de tip Wall Street. Așadar, acele randamente anuale incluse în modelul Excel, nu au niciun fundament real. În sprijinul afirmației mele, aș aminti câteva crize majore care au fost prezente in ultimii ani și care ar putea îmbrăca forme diferite și in viitor: “Black Monday” – 1997, falimentul Rusiei din 1997, criza financiară din 2008, falimentul Greciei din 2012 sau pandemia. Dacă Iancu Guda ar fi înțeles mecanismele financiare câtuși de puțin, atunci ar fi trebuit ca discursul său să menționeze un aspect extrem de important pentru investitorul de tip “retail”, și anume stocastica. În traducere liberă, calculul stocastic reliefează care este probabilitatea unui anumit eveniment. Daca mult râvnitul randamentul nominal de 8-10% este o cifră medie copiată din ziarele financiare, asta nu înseamnă că un investitor se va bucura de acel nivel pe termen lung cu probabilitatea de 100%.

Dar personajul nostru pare să fi inventat cana cu mâner pe dreapta, iar investitorul nesofisticat ar trebui sa trăiască cu iluzia independenței financiare atinsă la o vârstă fragedă. Iar dacă la asta mai adăugăm și noțiunea de fericire, care printre altele este un termen greu de pronunțat la ASE, avem imaginea unei anomalii complete. Cum fericirea este un termen total personal, ce ar spune Iancu Guda unui tânăr care decide să cheltuiască aceea mie de euro la 25 de ani pe lucruri care generează fericire, în loc să economisească pentru vârsta de 50 de ani când cel mai probabil vor fi alocați cu precădere antidepresivelor? Există un loc pentru cei care propovăduiesc fericirea prin independența financiară: casa de nebuni.

Cauzele esențiale pentru care păgubiții vor îngroșa întotdeauna conturile bancare ale impostorilor ar fi două: ignoranța si lăcomia. Un investitor, fie acesta vânzător de covrigi sau profesor de economie, trebuie să fie foarte reticent cu acești așa-numiți experți financiari. În esență, trebuie să stabilim câteva semnale de alarmă:
1. Randamente financiare promise total nerealiste
2. Lipsa unor licențe profesionale recunoscute la nivel global
3. Lipsa transparenței în privința experienței pe piețele de capital, și
4. Motivația primordială a impostorilor de vânzare a unor cursuri, cărți sau programe de mentorat

Pentru episodul următor, personajul ales este Cristian Sima.

O serie de articole pe teme financiar-bancare, macroeconomice și din spațiul piețelor de capital le puteți accesa pe blogul meu personal: toniiordache.ro.

Cine e Toni Iordache

Cei peste 15 ani de experiență pe Wall Street au făcut din mine o persoană cu opinii extrem de ferme in domeniul pieței de capital. Această perioadă, coroborată cu cei 10 ani de experiență în spațiul profesoral au ridicat nivelul exigențelor la cote la care meritocrația este cuvântul cheie. În paginile acestui blog, voi încerca simplificarea noțiunilor financiar-bancare, voi traduce pe înțelesul trecătorului de pe zebră mecanismele produselor tranzacționate pe piețele financiare internaționale și voi demistifica profilul unui profesionist de pe Wall Street.

După absolvirea programului de MBA, mi-am început cariera la New York, unde m-am alăturat liderului mondial Citibank Salomon Smith Barney. A urmat un an fenomenal din punct de vedere profesional petrecut la Londra in cadrul diviziei de FX Trading, unde am învățat din tainele fluxului de capital de pe piețele valutare europene. La revenirea la New York în cadrul diviziei Emerging Markets, am tranzacționat produse derivate pe baza dobânzilor țărilor Americii de Sud. Ulterior, am început colaborarea cu gigantul Deutsche Bank – divizia Equity Trading, unde am deprins mecanismele piețelor bursiere NYSE și NASDAQ, atât la nivel plain-vanilla cât și options.

În plin avânt al produselor de tip CDS (Credit Default Swap) am decis să mă alătur noului lider mondial financiar JP Morgan, în cadrul diviziei de Credit Derivatives. Am avut o șansă unică de a mă alătura celei mai profitabile echipe la nivel global al băncilor de investiții. În 2006, începea ascensiunea fulminantă a celui mai sofisticat produs financiar creat vreodată: CDO (Collateralized Debt Obligation). Așadar, am migrat către BNP Paribas, divizia Structured Credit Products, unde am atins apogeul în ceea ce privește gradul de sofisticare al unui produs financiar.

Un ultim capitol pe Wall Street, a fost Bank of America – Merrill Lynch, divizia de Risk Management, unde am asigurat dialogul între banca de investiții și Banca Centrala a SUA – Federal Reserve. La New York, am deținut licențele de trader profesionist guvernate de NASD, atât seria 7 cât și seria 55.Un etern îndrăgostit de matematică, am obținut o diplomă de inginer la UPB, urmată de o diplomă de economist la ASE. În SUA, în cadrul universității Case Western Reserve, am absolvit programul de master MBA, cu specializarea finanțe și media generală 3.95 din 4.00 posibil.

În ultimii ani am publicat o serie substanțială de articole cu tematică economică și financiară în ziarele de specialitate: Business Magazin, Capital, Ziarul Financiar. În 2008 și 2010, am fost invitat de către BNR să particip la lucrările Conferinței Diaspora Științifică Românească.