‘În 11 luni, am făcut tot ceea ce se putea face omeneşte, social şi politic posibil’, a spus Vasile Dîncu, întrebat la o dezbatere publică de la MDRAP de un participant dacă se va considera ‘principalul responsabil’ în cazul în care un cutremur puternic va lovi România în următorii ani, având în vedere că nu ar fi fost reabilitate suficiente clădiri cu risc seismic.
Dîncu a precizat că nu vrea să intre într-o ‘polemică politică’ pe această temă.
‘Pentru 11 luni, noi am respectat tot ceea ce ne-am propus şi ceea ce puteam să facem, având în vedere că (…) nu Guvernul consolidează clădiri, ci autorităţile locale şi cei care, conform legii, au această obligaţie. (…) Ne-am asumat să lucrăm la ceea ce poate lucra Guvernul, adică la politici în acest sens, politici publice, la legislaţie. (…) Asta facem, pentru că asta poate să facă Guvernul’, a spus vicepremierul.
El a precizat că în acest domeniu Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lucrat cu Ministerul Afacerilor Interne.
‘Am lucrat împreună cu Ministerul de Interne, cu DSU şi IGSU. În tot acest timp am avut foarte multe acţiuni comune pentru a schimba legislaţia şi pentru a perfecţiona modul de organizare, inclusiv a unor exerciţii’, a spus Dîncu, dând exemplu şi exerciţiul de amploare de simulare a unui cutremur desfăşurat recent.
Vasile Dîncu a amintit că în acest an a fost revizuit şi cadrul legislativ în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă şi a fost mărit bugetul pentru reabilitarea locuinţelor cu risc seismic.
‘Am mărit de cinci ori bugetul (…) pentru reabilitarea locuinţelor cu risc seismic. Avem în acest moment peste 80 de obiective, (…) în principal în Bucureşti, la care se lucrează şi cred că vom termina acest lucru. În acest an, pentru prima dată se va consuma acest fond privind reabilitarea locuinţelor cu risc seismic’, a spus Dîncu.