Dinel Staicu a venit la DNA, fiind citat în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu

Dinel Staicu a venit, marţi, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Staicu în dosarul BIR, acesta declarând că se aşteaptă să fie arestat.
Economica.net - mar, 13 aug. 2013, 08:44
Dinel Staicu a venit la DNA, fiind citat în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu

Dinel Staicu a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că se aşteaptă să fie arestat şi că va cere să fie arestat, la fel cum a făcut şi în cazul judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti.

El a precizat că, în cursul zilei de luni, a primit o scrisoare de la fratele său, Marian Staicu, în care acesta a recunoscut integral faptele de corupţie prezentate de procurori în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată de luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.

Dinel Staicu a mai spus că fratele lui este cel care s-a ocupat de tot ce înseamnă trafic de influenţă şi dare de mită la Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Întrebat cum a fost posibil ca fratele lui să dea mită, Dinel Staicu a spus că în perioada în care a fost în închisoare, toate firmele sale au fost administrate de Marian Staicu, iar acesta a avut acces la bani.

Dinel Staicu a precizat însă că, în opinia lui, avocatele Adriana Dascălu şi Ileana Alina Răducan l-au înşelat pe fratele său şi i-au de la 100.000 de euro până la 1,5 milioane de euro.

„Fratele meu, fiind mai mic, a fost crescut ca şi copil meu. El a vrut sa facă o faptă bună, dar păcatul meu a fost că i le-am prezentat pe cele două avocate, că sunt fete deştepte, că trebuie să aibă încredere în ele. Ele făceau teste cu el, îi cereau să dea câte 100.000, că îl scăpăm luna asta, luna următoare”, a spus Dinel Staicu.

El a mai spus că nu ştia că s-au strâns bani pentru mită, precizând că nu a avut niciodată bani, ci doar acţiuni.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 – ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu.

Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu a primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.

Deşi în 22 februarie 2012, completul de judecată format din Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, Dinel Staicu nu i-a mai dat avocatei Adriana Dascălu diferenţa de 300.000 de euro.

Procurorii DNA au mai stabilit că, la începutul lunii iulie 2013, Adriana Dascălu ar fi cerut de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei Ileana Alina Răducan, denunţătoare în cauză, o sumă de bani, care nu a fost particularizată în privinţa cuantumului, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă să dispună, în recurs, eliberarea provizorie sub control judiciar a fratelui lui Dinel Staicu, Marian.

Fratele lui Dinel Staicu, fusese arestat preventiv în 28 martie 2013, fiind acuzat că le-a dat mită 80.000 de euro judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, care au spus că pot interveni la colegi judecători, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie de punere în libertate a lui Dinel Staicu. Cei 80.000 de euro ar fi fost daţi cu ajutorul avocatei lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducan, arestată şi ea în dosarul judecătoarelor Dinu şi Costache.

Ulterior, Adriana Dascălu i-ar fi spus lui Dinel Staicu că a dat din banii personali 10.000 de euro, „lăsând să se creadă că are influenţă, prin medierea magistratului D.S., asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, care intrau în compunerea completului învestit să judece recursul, se mai arată în motivarea deciziei de arestare a Veronicăi Cîrstoiu şi a lui Florin Cergan.

Avocata Ileana Alina Răducan le-a mai spus anchetatorilor că Dinel Staicu era neîncrezător că planul de corupere a judecătoarelor va avea succes, context în care Adriana Dascălu l-a asigurat că cei 1,2 milioane de euro au ajuns la Veronica Cîrstoiu şi acesta va pronunţa soluţia favorabilă promisă.

Adriana Dascălu a vrut să îi arate lui Dinel Staicu că va fi aşa cum au discutat şi a stabilit cu judecătoarea Veronica Cîrstoiu să poarte la unul dintre termenele de judecată din dosarul privind contestaţia în anulare un semn distinctiv, ca mesaj că a primit mita, potrivit documentului citat.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării BIR, instanţa reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei.

Omul de afaceri, care îşi schimbase numele în Dinel Nuţu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională pe vechiul nume.

Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliştilor, au fost solicitate informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel, în 7 aprilie 2011, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Dinel Nuţu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în ţară şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestaţie în anulare. În 22 februarie 2012, un complet din care făceau parte judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Dinel Nuţu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia şi a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat pe acuzaţiile aduse acestuia.

Judecătoarele din completul Curţii de Apel Bucureşti care a anulat sentinţa lui Dinel Staicu şi-au motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări cu acelaşi obiect la Inspectoratul General al Poliţiei Române-Bucureşti şi Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Dolj.

Judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au fost cercetate de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care au decis anularea deciziilor anterioare ale instanţelor prin care Dinel Staicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării BIR.

În final, DNA a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei judecătoare, care, în paralel, au fost verificate disciplinar de către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a respins, în 4 decembrie 2012, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară împotriva judecătoarelor Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...