Dino Parc Râșnov a ajuns la vânzări de 2,1 mil lei în primul trimestru din 2019

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, a împlinit patru ani de activitate, iar e la deschiderea din iunie 2015 și până în prezent, parcul și-a dublat suprafața, ajungând anul acesta la trei hectare și 100 de dinozauri, atestați științific și reproduși în mărime naturală.
Economica.net - mie, 12 iun. 2019, 18:46
Dino Parc Râșnov a ajuns la vânzări de 2,1 mil lei în primul trimestru din 2019

Parcul a înregistrat o creștere cu 4,5% a cifrei de afaceri în 2018 față de 2017. Cifra de afaceri s-a menținut pe un trend ascendent și în primul trimestru al anului 2019 cu o valoare de 2.132.644 lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior când a înregistrat 1.727.685 lei.

Recent, Dino Parc Râșnov a depășit 1.500.000 de vizitatori de la deschidere și a reprodus în mărime naturală cel mai mare dinozaur care a fost descoperit până acum în lume, Seismosaurus, gigantul care măsura 45 de metri lungime.

„Anul acesta am pus accent pe extinderea suprafeței parcului și am adus cât mai multe noutăți pentru vizitatorii noștri, acesta fiind motivul pentru care ne-am gândit să le prezentăm tuturor cel mai mare dinozaur care a fost descoperit până acum în lume, Seismosaurus. Tot în acest an am reușit să atingem și un obiectiv pe care îl urmăream de la deschidere, acela de a dezvolta o zonă a dinozaurilor și animalelor preistorice care au trăit pe teritoriul țării noastre, mai exact în zona Țării Hațegului, care să reprezinte un punct de studiu pentru micuții vizitatori pasionați de acest domeniu”, spune managerul Dino Parc Râșnov, Adrian Apostu.

Alte noutăți inaugurate în acest an sunt: Sound Box – camera senzorială cu sunete de dinozauri și alte animale, Expoziția de pui de dinozaur, Cinematograful 360 (grade) pentru experiențe unice, Peștera interactivă cu fosile preistorice și Arca Dinozaurilor cu trasee interactive pentru copii.

Expozițiile și exponatele din cadrul Dino Parc Râșnov au fost realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov și parteneri privați autohtoni și internaționali.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...