Dinţii vor fi creaţi în laborator din celule gingivale , potrivit cercetătorilor britanici

Economica.net
10 03. 2013
stomatolog_control_28690600

Cercetătorii de la Universitatea King’s College din Londra au prelevat mai multe celule, provenind din ţesuturi gingivale de la pacienţi adulţi, pe care le-au combinat apoi în laborator cu un alt tip de celule, prelevate de la şoareci, cu scopul de a crea dinţi noi şi funcţionali.

Prin folosirea acestei resurse disponibile de celule, savanţii britanici spun că au făcut încă un pas către obţinerea unei tehnologii care ar putea fi utilă pentru pacienţi în viitorul apropiat.

Cu toate acestea, vor mai trece probabil câţiva ani până când medicii stomatologi din lumea întreagă vor putea să folosească noua metodă.

Alte studii s-au concentrat pe folosirea celulelor suşă embrionare pentru a crea în laborator „dinţi biologici” artificiali, dar complet funcţionali.

S-a dovedit că acest lucru poate fi realizat, dar metoda este foarte costisitoare şi nu este practică pentru cabinetele stomatologice.

Cercetătorii britanici au prelevat însă celule epiteliale umane provenind din gingiile unor pacienţi, pe care le-au înmulţit în laborator în culturi de celule şi le-au combinat apoi cu celule mezenchimale provenind de la şoareci.

Celulele mezenchimale au fost cultivate pentru a deveni „induse” – ele comandă celulelor epiteliale să înceapă să crească pentru a deveni dinţi. Celulele mezenchimale au capacitatea de a se transforma în ţesuturi diferite, putând să formeze oase, cartilagii şi grăsime.

Prin transplantarea acelor celule combinate în maxilarele unor şoareci, savanţii britanici au reuşit să obţină în acest fel dinţi hibrizi om-şoarece care prezentau rădăcini viabile, au explicat autorii acestui studiu, publicat în Journal of Dental Research.

Următorul pas care trebuie făcut va consta în descoperirea unei surse accesibile de celule mezenchimale umane şi cultivarea acestora într-o cantitate suficient de mare pentru ca noua metodă să poată fi utilizată în cabinetele dentare.

Profesorul Paul Sharpe, coordonatorul studiului, spune că aceste celule mezenchimale se găsesc în pulpa măselelor de minte, printre alte surse, însă dificultatea constă în faptul că numărul lor este foarte mic.

Potrivit cercetătorilor britanici, noua tehnică ar putea înlocui cu succes actualele implanturi dentare, care nu pot reproduce cu fidelitate structura naturală a dinţilor.