Direcţia Generală Antifraudă a aplicat sancţiuni de 2,9 milioane de lei în urma verificării a peste 600 de firme

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a aplicat sancţiuni în valoare de 2,9 milioane de lei în urma verificărilor, de săptămâna trecută, la peste 600 de firme, a anunţat, marţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă.
AGERPRES - mar, 24 mai 2022, 15:53
Direcţia Generală Antifraudă a aplicat sancţiuni de 2,9 milioane de lei în urma verificării a peste 600 de firme

Potrivit sursei citate, ANAF, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a demarat o serie acţiuni de control operativ. Astfel, în perioada 18-20 mai 2022 s-au desfăşurat controale la contribuabili care importă, achiziţionează intracomunitar şi desfăşoară comerţ cu legume-fructe în principalele centre angro din ţară şi la societăţi care extrag nisip şi pietriş (balastiere).

„Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum şi parte din misiunea mea personală la conducerea acestei instituţii. Acţiuni ferme şi decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei şi pentru a asigura resursele necesare îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei”, a afirmat săptămâna trecută preşedintele ANAF, Lucian Heiuş.

În primele trei zile, inspectorii DGAF au verificat peste 600 de societăţi din întreaga ţară şi au aplicat sancţiuni în valoare de 2,9 milioane de lei (amenzi şi confiscări), din care peste 500 de amenzi contravenţionale în valoare de peste 2,8 milioane de lei şi aproximativ 100.000 de lei, sume confiscate în numerar.

Mai mult, şase depozite au fost sigilate, iar marfă de circa 2,3 milioane de lei a fost indisponibilizată. În cazul a nouă contribuabili activitatea a fost suspendată.

Controalele au vizat fiscalizarea veniturilor, inclusiv prin dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale acolo unde exista această obligaţie legală, existenţa documentelor justificative pentru bunurile destinate comercializării, dar şi a formelor legale pentru încadrarea în muncă a persoanelor care participau la activitatea comercială.

Principalele fapte constatate de inspectorii DGAF în timpul controalelor au fost legate de neînregistrarea veniturilor obţinute din comercializarea mărfurilor, produse deţinute fără documente justificative, desfăşurarea activităţilor fără îndeplinirea condiţiilor legale de declarare/autorizare.

„Plata taxelor şi impozitelor este şi un act de responsabilitate sociala, nu doar fiscală, pentru fiecare dintre noi – de la marile corporaţii, la mici antreprenori, până la persoanele fizice”, a mai declarat preşedintele ANAF.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...