Directiva europeană privind insolvenţa ar putea fi adoptată într-un an, un an şi jumătate – oficial guvernamental
‘Este destul de greu de estimat (momentul în care Directiva va fi adoptată -n.r.). Directiva va fi adoptată prin proces de co-decizie de către Parlament şi Consiliul Uniunii Europene. Din experienţa de până acum, eu estimez că ea va putea fi adoptată undeva între un an, un an şi jumătate’, a declarat marţi Radu, la un eveniment dedicat procedurilor privind insolvenţa.
Potrivit acestuia, actul normativ are la bază recomandarea Comisiei Europene privind restructurarea şi a doua şansă adoptată în 2014 şi un raport al celor cinci preşedinţi din 2015 intitulat ‘Finalizarea Uniunii Economice şi Monetare a Europei’.
‘Obiectivele propunerii sunt, pe de o parte, reducerea barierelor semnificative din calea liberei circulaţii a capitalurilor, care reprezintă un pilon al efectivităţii pieţei interne, introducerea unor principi esenţiale care să asigure eficacitatea cadrului de restructurare preventivă şi a cadrului pentru a doua şansă şi eficientizarea procedurilor de insolvenţă prin reducerea duratei, a costurilor şi prin îmbunătăţirea calităţii acestor proceduri. Nu în ultimul rând, directiva îşi propune instituirea unor norme specializate de sporire a eficienţei cadrelor de restructurare şi a unor norme referitoare la instrumentele de avertizare timpurie’, a mai spus Radu.
La rândul său, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), Simona Miloş, a prezentat contextul care stă la baza elaborării Directivei europene privind insolvenţa.
‘Jumătate din întreprinderile din UE supravieţuiesc mai puţin de 5 ani şi doar 4% din insolvenţe sunt frauduloase. Totodată, în UE nu există cultura celei de-a doua şanse, aşa cum este în SUA. (…) Una din patru insolvenţe implică cel puţin două state UE, iar ratele de recuperare variază între 30% în Croaţia şi România şi 90% în Belgia şi Olanda’, a explicat Miloş, citând date statistice actuale.
Potrivit acesteia, bazele unificării legislaţiei europene în domeniu au fost puse în 2011, când Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind procedurile de insolvenţă. În 2012, Comisia Europeană a emis o recomandare, pe baza căreia regulamentul european privind insolvenţa fost modificat, iar noul regulament urmează să intre în vigoare în 26 iunie 2017.
‘Propunerea de directivă vine să completeze regulamentul, în sensul în care conţine cerinţa ca procedurile naţionale de restructurare să conţină anumite principii, exigenţe minime de eficacitate’, a mai spus Miloş.