Directoarea FMI îşi exprimă preocuparea faţă de „pierderea de încredere” în economia mondială

Economica.net
01 08. 2012
lagarde_66774100_68182600

Christine Lagarde s-a referit asemenea la situaţia din Grecia şi a subliniat că Fondul Monetar Internaţional nu va părăsi „niciodată masa negocierilor”, dar şi că va da dovadă de „exigenţă” faţă de autorităţile greceşti în ce priveşte reformele cerute Atenei în schimbul asistenţei financiare.

„Observăm clar în acest moment o pierdere de încredere, alimentată de o combinaţie de indicatori economici nefavorabili şi de reacţia investitorilor la această situaţie”, a afirmat directoarea generală a FMI în cadrul unei conferinţe de presă la Washington.

Ea a exprimat „îndoieli” în ce priveşte capacitatea liderilor de a pune în aplicare deciziile pentru care s-au angajat, avându-i în vedere îndeosebi pe liderii din zona euro. Şefa FMI a evocat însă totodată riscurile care planează asupra SUA, ameninţate de un impas bugetar dacă nu se ajunge la un acord cu Congresul (forul legislativ) până la sfârşitul acestui an.

„Există întrebări importante cu privire la viitorul economic al Statelor Unite” – a notat dna Lagarde. „Trebuie discutate şi aprobate măsuri solide, ceea ce nu este deocamdată cazul”, a menţionat ea.

Directoarea FMI şi-a exprimat pe de altă parte speranţa că anchetele lansate cu privire la manipularea dobânzii interbancare Libor vor susţine eforturile de îmbunătăţire a disciplinei în sectorul financiar.

„După peste trei ani de eforturi ample de a reforma reglementarea sectorului financiar, această reformă încă nu a fost realizată nici pe departe”, a deplâns Christine Lagarde, adăugând că mai sunt „multe făcut” în acest sens mai ales în Europa şi în SUA.