Director BMW România: Lipsa de predictibilitate privind Rabla Plus poate scădea încrederea în program

25 02. 2023
Joseph Reiter - BMW România

Odată cu primele informații, neconfirmate oficial, privind o posibilă modificare a programului Rabla Plus din 2023 care ar implica subvenționarea achizițiilor doar pentru mașinile cu valori până la 75.000 de euro, mărcile care comercializează vehicule electrice și hibride cu prețuri care depășesc acest prag s-au văzut nevoite să-și revizuiască rapid strategiile de piață.

În acest context, oficialii BMW Group România „salută revizuirea programului”, însă atrag atențai că acesta „trebuie să funcţioneze mai departe pentru a dezvolta piaţa de automobile stabil, matur şi independent”. În plus, compania „doreşte să atragă atenția asupra provocărilor şi şocurilor în piaţă generate de posibile transfomări bruşte ale programului, precum şi de necesitatea minimizărilor fragmentarilor arbitrare din piaţă printr-un singur interval de preţ care este susţinut prin subvenţii semnificative”.

Mai exact, oficialii reprezentanței BMW arată că lipsa de predictibilitate generată de o schimbare bruscă a programului, fără un anunț prealabil care să permită companiilor și clienților să decidă în cunoștință de cauză următoarele acțiuni, riscă să dezechilibreze piața și să aduce prejudicii.

„În timp ce piața se extinde, este firesc și Programul Rabla Plus să evolueze. În acest context, BMW Group România subliniază încă o dată importanța unui program de subvenții și a unui mediu fiscal predictibil pentru a evita perturbările mari ale pieței. Compania a susţinut constant acest punct de vedere. Prin urmare, BMW Group România propune ca schimbările de mare impact ar trebui făcute pe baza unui program multianual transparent, luând în considerare exemple de pe alte pieţe auto internaţionale, ca o măsură importantă pentru a avea un mediu de încredere și previzibil”, declară Josef Reiter, Managing Director BMW Group România.

Oficialul explică și că „în acest moment avem în România peste 200 de clienți care au semnat un contract de cumpărare a unei mașini (majoritatea cu o valoare de peste 75.000 de euro). Decizia lor de cumpărare a fost făcută bazându-se pe programul Rabla Plus, în timp ce nu a existat niciun semnal clar de transformare a programului. Noile modificări propuse, dacă sunt puse în aplicare într-o perioadă scurtă de timp. pot scădea încrederea în program și pot afecta direct decizia de cumpărare”.

Conform lui Josef Reiter, „urmând alte modele europene, suntem de acord cu necesitatea de a diferenția subvenția mașinilor electrice în funcție de preț. Cu o singură categorie de preț subvenţionată și aceasta fiind una din cele mai mari din lume, propunerea de revizuire a programului Rabla Plus 2023 creează un decalaj artificial și arbitrar de 10.000 de euro în jurului pragului de preţ propus. Dorim să subliniem că cele mai mari diferențieri de preț create de programele europene sunt mai puțin de jumătate din programul românesc. Prin urmare, propunerea noastră ar fi să creăm mai multe intervale de preț și să evităm un decalaj de preț abrupt, care are potențialul de a fragmenta artificial piața”.

Fără a lega problemele cauzate BMW Group România de eventuala plafonare a valorii până la care sunt oferite subvenții guvernamentale prin Rabla Plus de această decizie, oficialii reprezentanței anunță că au luat „decizia de a părăsi APIA (n.n. – Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România)”.

Conform celor de la BMW, decizia „vine după câteva luni de analiză și de explorare a oportunităților noastre. Din păcate, ne aflăm acum într-o situație în care piața este foarte fragmentată, cu două organizații (n.n. – ACAROM și APIA) și câțiva jucători-cheie care nu sunt reprezentați direct. În acest context dorim să subliniem cât de important rămâne un dialog reprezentativ pentru o piață auto sănătoasă și previzibilă”.

Citește și:

– Emisiile flotei de vehicule BMW din UE au scăzut anul trecut la 105 gr. CO2/km