Director de la Complexul Energetic Oltenia, judecat pentru trafic de influenţă

Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost trimis în judecată de către DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata unor facturi restante către firma acestuia din urmă.
AGERPRES - mie, 29 mai 2024, 13:21
Director de la Complexul Energetic Oltenia, judecat pentru trafic de influenţă

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia – CEO, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, scrie Agerpres.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 25 iulie 2022 – 23 martie 2023, la diferite intervale de timp, inculpatul Liviu Cătălin Stănculescu, în calitatea menţionată, ar fi primit în mod direct, pentru sine, suma totală de 13.000 de euro de la administratorul unei societăţi comerciale aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor în cauză), lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra Directoratului CEO, cu atribuţii în aprobarea plăţilor, şi că îi va determina pe aceştia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor.

Sursa citată precizează că, anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei persoane.

În cazul uneia dintre ele, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a fost stabilită o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi opt luni, suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani şi şase luni, menţionează DNA.

Anchetatorii au precizat în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, la data de 6 ianuarie 2024, în municipiul Bucureşti, inculpatul ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor în cauză) suma de 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiţii neconcurenţiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 de euro, având ca obiect lucrări de demolare şi gestionare deşeuri.

„Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a indicat martorului şi modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziţie prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerinţe preferenţiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenţiona să se înscrie în procedură şi transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preţ mai mare faţă de cel al societăţii cu care intenţiona să câştige procedura”, arată procurorii.

În cazul celorlalte două persoane, anchetatorii spun că au fost aplicate pedepse cu închisoarea de patru luni, suspendate sub supraveghere pe durata unor termene de supraveghere de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la săvârşirea acestei infracţiuni.

DNA arată că, în acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că una dintre persoane, angajat al unei societăţi comerciale administrate de cealaltă persoană, la instigarea acesteia din urmă, ar fi falsificat sub aspectul datei o factură şi o comandă de produse pe care apoi le-ar fi trimis la o companie de stat, cu care societatea se afla în raporturi comerciale, în scopul evitării plăţii unor penalităţi de întârziere şi încheierii unei tranzacţii extrajudiciare.

Toate cele trei peroane care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost obligate la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe perioade de 120, respectiv 60 de zile, menţionează DNA.

În cauză s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 13.000 de euro aparţinând lui Liviu Cătălin Stănculescu.

Dosarele de urmărire penală privind pe cei trei împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti, iar dosarul cauzei privindu-l pe inculpatul Liviu Cătălin Stănculescu a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...