Director global de vânzări Dacia: Pot spune că prețurile vor continua să crească, dar mai puțin decât în 2022

Dacia, parte a grupului Renault, crește puternic pe piețele din Europa și nordul Africii, în ciuda majorărilor de prețuri la nivel de piață și a crizei semiconductorilor și logisticii. În viitor prețurile vor continua să crească, dar nu la fel de agresiv ca în 2022.
Robert Stan - joi, 19 ian. 2023, 14:17
Director global de vânzări Dacia: Pot spune că prețurile vor continua să crească, dar mai puțin decât în 2022

Director global pentru vânzări, marketing și operațiuni al mărcii Dacia, Xavier Martinet, a prezentat astăzi unui grup restrâns de jurnaliști rezultatele comerciale pentru 2022 și perspectivele pentru 2023.

Conform lui Martinet, cele 574.000 de unități comercializate în 2022, dintre care 475.511 în Europa, plasează Dacia la cea mai mare cotă de piață din istoria sa la nivelul continentului. Astfel, chiar vânzările din 2022 sunt mai mici decât cele din perioada 2016 – 2019, cota de piață a mărcii a urcat de la 3,2% în 2021 până la3,7% în 2022. În 2019, cel mai bun an de până acum al Dacia (735.000 unități vândute), cota era de 3,5%.

Creșterea cotei Dacia vine atât pe fondul crizelor prin care încă trece industria auto – semiconductori, materii prime, logistică, pandemie, cât și pe cel al majorărilor de prețuri vizibile atât la mașinile mărcii româniști, parte a grupului Renault, cât și la celelalte branduri auto.

La solicitarea Economica.net, Xavier Martinet a explicat în discuția cu jurnaliștii că „în 2022 prețurile au crescut mult în Europa. Și Dacia a urmat direcția asta ca și celelalte mărci, dar aceste majorări nu au fost făcute pentru că așa ne-am dorit, ci pentru că au crescut mult costurile cu materia primă, cu logistica, energia și așa mai departe. Întreaga industrie – producători de mașini și furnizori – a fost nevoită să majoreze prețurile, iar asta poate continua și în 2023. Totul depinde de condițiile macroeconomica. Politica de prețuri pentru 2023 este una dintre marile întrebări pe care le avem în 2023. E limpede că odată cu creșterea prețurilor apar discuții legate de nivelul cererii și de posibilitățile clienților. Nu sunt suficient de curajos să prognozez cum va evolua piața, dar pot spune că prețurile vor continua să crească, dar mai puțin în 2023 decât în 2022. E tot ce pot spune în acest moment”.

De asemenea, în contextul sosirii în Europa a tot mai multe mărci și modele din China, oficialul Dacia a explicat că marca pe care o reprezintă a contat de-a lungul anilor pe ideea „valoare pentru banii plătiți”.

„Asta ne-a adus succesul și Dacia va rămâne Dacia chiar dacă marca devine tot mai modernă. Dar ideea de a oferi valoare pentru banii plătiți nu acoperă doar zona prețurilor. Aici intră și designul, dotările, atractivitatea mașinilor. Dacă ne-am axa doar pe preț există întotdeauna riscul ca o altă marcă să vină pe piață cu un produs chiar mai puțin costisitor. De aceea noi forțăm repoziționarea mărcii pe piață, cu mai multă valoare și o imagine crescută, atractivă. E adevărat că vin chinezii și vin în forță. Cred că este ofensiva lor (n.n. – asupra pieței auto europene) cu cele mai mari șanse de succes. Dar se vor axa pe mașini electrice (EV). Atacă și în zona mașinilor cu motoare termice, dar nu văd o amenințare atât de mare acolo. Trebuie menționat că mărcile chineze nu amenință doar Dacia, ci întreaga industrie europeană”, a explicat Martinet.

Dincolo de amenințarea chineză și de problemele industriei șeful de vânzări și marketing al mărcii consideră că „Dacia are o oportunitate și își poate juca acum cartea pentru că, în timp ce întreaga piață majorează prețurile, există clienți care se gândesc că nu vor să plătească 35.000 de euro – 40.000 de euro pentru o mașină compactă. În acest context noi am reușit și să ne menținem clienții de până acum, dar și să îi atragem pe cei ai altor mărci care au majorat prețurile peste nivelul acceptat de clienți. Vedem în datele noastre că 70% dintre cei care cumpără acum Jogger și-au dorit un vehicul de clasă compactă (C), dar au ezitat să meargă către mașini mai scumpe. Ei consideră că Jogger le satisface toate necesitățile. Noi încercăm să majorăm valoarea vehiculelor noastre și, când ne uităm la valoarea reziduală – calculată de companii independente, nu de noi – vedem că aceasta a crescut cu două până la cinci puncte doar în ultimii doi ani”.

Xavier Martinet a explicat că asta se întâmplă pentru că „nu oferim discouturi, ne axăm pe piața de retail astfel încât să nu existe pe piață mașini oferite cu mari discouturi companiilor și îmbunătățim oferta prin design, tehnologie și dotări. Clienții noștri care se bucură că au cumpărat o Dacia nouă sunt chiar mai fericiți când văd cu ce preț o pot revinde din cel inițial. Acesta este și motivul pentru care avem clienți loiali. Anul trecut, peste 60% dintre cei care au avut un model Dacia și l-au înlocuit cu unul nou a preferat tot marca noastră”.

În discuția de astăzi cu jurnaliștii, Xavier Martinet a menționat și că „prețul mediu pentru mașinile Dacia vândute în 2022 a fost de 14.000 de euro. Fără taxe. Sigur, prețurile diferă de la model al model și de la un segment la altul însă aceasta este media. Creșterea prețului a fost, tot în medie, de 10% și a fost influențată și de apariția unor modele mai scumpe precum Spring sau Jogger”.

Dacă prezentul arată clar o creștere puternică a mărcii Dacia, oficialul consideră că marca „are un viitor strălucit în Europa și, dacă vom adăuga noi modele, precum viitorul Duster în 2024 și Bigster în 2025, ne așteptăm să vindem mai mult decât în prezent. Deci va trebui să producem mai mult”. Cum o astfel de creștere poate fi susținută doar până la un punct fără o majorare a capacității de producție, Martinet a admis că există discuții la nivel de grup cu privire la o eventuală producție a mașinilor Dacia și în alte uzine, dar un anunț în acestă privință va fi făcut „la timpul potrivit”.

Oficialul Dacia a punctat totodată clar că „nu există intenția unei expansiuni geografice a mărcii în următorii ani”, zone precum America de Sud sau altele rămânând în portofoliul brandului Renault chiar dacă unele mașini vândute acolo sunt identice cu cele care poartă emblema Dacia în Europa.

Creșteri pe toate fronturile pentru Dacia

Marca Dacia a vândut în 2022 un număr de 573.800 de vehicule, cu 6,8% mai mult față de anul precedent. Marca românească a depășit pragul simbolic de opt milioane de automobile vândute de la lansarea modelului Logan, în 2004.

În România, Dacia a înmatriculat 40.179 de vehicule, cu 5,3% mai multe decât în 2021. Topul celor mai vândute modele din România are pe primele patru locuri mașini Dacia. Astfel, pe prima poziție se află Logan, cu 11.401 unități, urmat de Duster, cu 10.161 de unități. Pe locul al treilea se află Sandero (8.492 unități), în timp ce pe poziția a patra se situează Spring, cu 6.830 de unități. Modelul de familie Jogger se află pe locul al optulea în clasamentul celor mai vândute vehicule de pe piața din România, cu 2.614 unități înmatriculate în 2022. Fiecare model Dacia a fost, totodată, lider în segmentul său de piață.

Dacia Spring, model aflat în primul an complet de comercializare, a impulsionat vânzările întregii piețe de vehicule electrice din România. Cota de piață a acestuia în segmentul vehiculelor 100% electrice s-a situat în 2022, la 57,8%. Totodată, Spring a fost al doilea cel mai vândut autoturism către persoanele fizice din România, indiferent de tipul de motorizare (termic sau electrificat).

Motorizarea GPL s-a bucurat, de asemenea, de un succes remarcabil, 60% din clienții modelului Logan optând pentru această soluție economică și ecologică.

La nivelul întregului perimetru de comercializare al mărcii – care include Europa, dar și piețe din Africa de Nord – piața auto a cunoscut în 2022 un regres de 5,5% față de nivelul anului 2021. În acest context, performanța comercială a mărcii confirmă pertinența poziționării sale bazate pe un raport prestații/preț la cel mai bun nivel. Această performanță se reflectă în principal în succesul pe care noua gamă de modele Dacia o înregistrează în rândurile clienților particulari.

În 2022, Dacia a atins în Europa o cotă de piață record de 7,6% pe piața autoturismelor vândute către clienții particulari (6,2% în 2021), consolidându-și astfel, pentru al doilea an consecutiv, poziția sa pe locul al treilea în topul celor mai vândute mărci către această categorie de clienți.

Dacia a înregistrat totodată valori record ale cotei sale de piață la nivel european în segmentele VP+VU (3,7%, +0,5 puncte procentuale vs. 2021), și VP (4,2%, +0,7 puncte procentuale vs. 2021).

În Franța, cea mai mare piață pentru Dacia, au fost înmatriculate 130.800 de autoturisme în 2022, în creștere cu 4,5% față de nivelul înregistrat în 2021, pe o piață în regres cu 7,8%. Această performanță se traduce printr-o creștere cu un punct procentual a cotei de piață, care a ajuns la 8,6%, plasând în premieră Dacia pe locul al treilea în clasamentul celor mai vândute mărci de pe piața franceză a vehiculelor de persoane. Pe segmentul vânzărilor către persoanele fizice, Dacia a atins o cotă de piață de 15,8% (+1,3 puncte procentuale față de 2021), ceea ce înseamnă că unul din 6 clienți particulari din Franța a ales în 2022 un vehicul Dacia.

În Germania, a cărei piață este dominată de oferta în segmentul C, Dacia a înregistrat în 2022 o creștere cu 50% a vânzărilor sale față de anul precedent, acestea ajungând la 60.300 de autoturisme. În premieră, cota de piață a mărcii a depășit 2% în segmentul VP și 5% în segmentul VP vândute către persoane fizice. Astfel, Dacia a ajuns să ocupe locul 6 în clasamentul vânzărilor de autoturisme din Germania către clienții particulari.

Dacia a înregistrat o creștere semnificativă și în Italia, cu un nivel al vânzărilor de 67.300 unități, (+ 9,2% față de 2021), pe o piață în scădere cu 9,7%. Cota de piață în segmentul VP a ajuns la 5,1%, în creștere cu 0,9 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în 2021.
În clasamentul vânzărilor către persoanele fizice, Dacia a ajuns pe locul 4, urcând o poziție față de anul precedent, cu o cotă de piață de 8,3% (+ 2 puncte procentuale față de 2021).

În Spania, Dacia a vândut 37.800 de autoturisme, în creștere cu +2,7% față de nivelul înregistrat în 2021, pe o piață în regres cu 5,3 %. Cota de piață în segmentul VP se situează la 4,7% (+ 0,4 puncte procentuale față de nivelul anului 2021). În clasamentul vânzărilor către persoanele fizice, Dacia se menține pe locul 4, cu o cotă de piață de 8,1%, (+ 0,6 puncte procentuale față de 2021).

În Marea Britanie, vânzările Dacia au crescut cu 55% față de nivelul anului 2021 pe o piață în regres cu 2%. În segmentul vânzărilor către persoanele fizice, cota de piață a mărcii a crescut de la 2% în 2021 la 3,1%.

În Portugalia și în Belgia, Dacia ocupă primul loc în clasamentul vânzărilor către persoanele fizice. În Europa de Est, în Țările Baltice, în Slovacia și în Republica Cehă, creșterea vânzărilor a depășit 30%. O creștere a vânzărilor de peste 30% a fost înregistrată și în Turcia, unde cota de piață a mărcii a ajuns la 6%, cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul anului precedent.

În mai puțin de 15 luni, Dacia a lansat o nouă gamă, bazată pe patru modele-cheie: Sandero, Spring, Duster (lansate în 2021) și Jogger (lansat în 2022). La sfârșitul anului 2022, toate cele patru modele au preluat, simultan, noua identitate vizuală a mărcii, adoptând, alături de noi elemente de design, o gamă nouă de culori, precum și noua siglă „Dacia Link”.

Sandero, cu 229.500 de vehicule vândute în 2022 (+1,2 % vs. 2021), este pentru al șaselea an consecutiv cel mai vândut autoturism din Europa către persoanele fizice. Sandero a ocupat, totodată, în 2022, locul al doilea în clasamentul celor mai vândute autoturisme din Europa pentru toate categoriile de clienți.

Duster a urmat aceeași tendință. El și-a păstrat prima poziție în clasamentul european al celor mai vândute modele SUV către clienții persoane fizice, poziție pe care și-o menține fără întrerupere din anul 2018. Totodată, Duster a devenit, în 2022, al doilea cel mai bine vândut vehicul către clienții particulari de pe piața europeană, imediat după modelul lider, Dacia Sandero. Cu 197.100 de unități vândute în 2022 (+5,8% vs. 2021), Duster a depășit pragul de 2 milioane de vehicule comercializate de la lansarea primei generații a modelului, în 2010.

Spring a fost comercializat în 48.900 de exemplare (+75 % vs. 2021) înregistrând, de la lansarea sa, peste 100.000 de comenzi, din care 75% au fost plasate de persoane fizice. Spring a ocupat în 2022 poziția a treia în clasamentul european al celor mai vândute vehicule electrice către clienții particulari.

În ceea ce privește modelul Jogger, aflat în primul an complet de comercializare, acesta a înregistrat un nivel al vânzărilor de 56.800 de vehicule și se situează pe locul al doilea în clasamentul european al vânzărilor de vehicule din segmentul C (exclusiv modele SUV) către persoanele fizice.

Atractivitatea produselor Dacia atât din punctul de vedere al echipamentelor, cât și al motorizărilor, este confirmată de mix-ul de vânzări : astfel, peste 70 % din clienți optează pentru versiunile superioare ale gamei.

Motorizarea ECO-G 100 este aleasă de unul din trei clienți Dacia. În cazul modelului Jogger, acest procent ajunge chiar la 58 %. Soluția de motorizare cu carburație mixtă benzină/GPL permite modelului Jogger să emită în medie cu 10% mai puțin CO2 (118 g CO2/km) față de un motor pe benzină echivalent și oferă o autonomie de peste 1.000 de kilometri.

Spring și-a confirmat pe deplin vocația de model menit să faciliteze accesul la mobilitatea electrică. Astfel, în 2022, 93% dintre cumpărătorii săi au devenit pentru prima oară utilizatorii unui vehicul electric.

Atractivitatea gamei Dacia se manifestă totodată prin cucerirea de noi clienți și prin fidelizarea celor existenți. În perimetrul Europa 5 (Franța, Marea Britanie, Germania, Italia și Spania), șase din zece clienți Dacia nu erau anterior posesori ai unui vehicul produs de Renault Group. În momentul reînnoirii mașinii lor, 8 din 10 clienți ai Dacia aleg tot un vehicul aparținând Renault Group.

Planurile Dacia acest an

De la începutul lunii ianuarie, toate showroom-urile Dacia au pus în vânzare modelele cu noua identitate vizuală. În același timp, marca își extinde oferta de modele electrificate.

Jogger Hybrid 140, primul vehicul de acest tip al gamei Dacia, este cel mai accesibil model de familie cu motorizare hibridă de pe piață. Dispunând de tehnologia performantă a Renault, mașina oferă clienților mai multă putere în condițiile unui consum mai mic și a unui nivel mai redus al emisiilor de CO2.

Cu noul motor ELECTRIC 65 (65 CP/48 kW), Spring oferă un plus de putere și de dinamism, cu accelerații și reprize mai energice. Spring inaugurează totodată noul nivel de echipare transversal „Extreme”. În trimestrul al doilea, acesta va fi disponibil și pe modelele Sandero, Jogger și Duster, ilustrând spiritul outdoor al Dacia.

„În 2022, creșterea vânzărilor și cotele de piață record înregistrate de Dacia în Europa confirmă pertinența strategiei noastre care vizează concentrarea pe valorile esențiale și adaptarea produselor noastre la așteptările și la modul de utilizare al clienților. În 2023 vom continua această dinamică prin extinderea ofertei noastre de modele electrificate, rămânând fideli ADN-ului Dacia : să le oferim clienților ceea ce este esențial, la cel mai bun raport prestații/preț”, a încheiat Xavier Martinet, director global de marketing, vânzări și operațiuni al Dacia în cadrul grupului Renault.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...