Director Uzina Mecanică Sadu: Avem comenzi. Sunt situaţii când personalul nu face faţă solicitărilor

Economica.net
16 01. 2015
um_sadu_53415900

Potrivit acestuia, unitatea onorează comenzile, fiind situaţii când personalul nu face faţă solicitărilor. Din acest motiv, Gheorghe Stoica a cerut autorităţilor locale suplimentarea angajaţilor cu elevi de la o clasă de profil de la Liceul din Bumbeşti-Jiu pentru a fi instruiţi în cadrul uzinei.

Totodată, el a mai afirmat că a reuşit să achite toate datoriile către principalii furnizori, nefiind înregistrate probleme nici în ceea ce priveşte plata salariilor celor aproximativ 900 de angajaţi.

‘Am început să lucrăm, avem comenzi, uneori sunt situaţii când suntem peste capacitatea noastră, de asta şi avem nevoie de oameni noi. Perspectiva lui 2015 este bună, anul este încărcat total, 2016 parţial, încercăm în următoarea perioadă să avem şi pentru 2016 mai multe contracte deoarece perioada de muncă continuă va duce şi la economii, dar şi la un randament mai bun. Eu consider că perspectiva este spre o perioadă de stabilitate, am reuşit să stopăm datoriile la principalii furnizori din rezultatele obţinute în anul 2014 care, din punctul meu de vedere, a fost un an bun, cel puţin pe final, pentru că am început cu contracte zero în martie 2014, iar acum suntem în situaţia de a avea o încărcare la nivelul capacităţilor cel puţin. Salariile sunt plătite la zi, nu avem probleme, nu avem probleme cu furnizorii’, a spus Stoica.

El a mai precizat că la sfârşitul acestei luni îi va expira mandatul în fruntea unităţii, dar cel mai probabil îi va fi prelungit pentru alte câteva luni până când va fi găsită o persoană capabilă să preia conducerea uzinei.

Uzina Mecanică Sadu a scăpat de datoriile de 180 de milioane de RON după ce Guvernul a decis anul trecut anularea obligaţiilor fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, invocând actualul context regional geopolitic care „impune întărirea capacităţii de apărare” a României.

Uzina Mecanică Sadu, care este situată în oraşul Bumbeşti Jiu din judeţul Gorj, în apropierea drumului european E70 Târgu Jiu – Petroşani, produce muniţie de infanterie, armament de infanterie şi componente pentru acesta şi elemente pirotehnice de iniţiere.