Directorii BERD recomandă majorarea capitalului cu patru miliarde de euro pentru a creşte finanţarea Ucrainei
Sprijinul exprimat de Consiliul director este primul pas în procesul formal de majorare a capitalului BERD, care în prezent este la un nivel de 30 de miliarde de euro. Consiliul Guvernatorilor va lua o decizie finală cu privire la propunerea de majorare a capitalului până la finele anului 2023, scrie Agerpres.
„Decizia de astăzi este în linie cu recunoaşterea de către guvernatori a faptului că sprijinul pentru Ucraina trebuie să fie principala prioritate a băncii, acum şi în viitor, după invazia declanşată de Rusia, şi de asemenea să garanteze BERD poate continua să îşi urmărească priorităţile strategice în toate economiile în care investeşte”, a informat instituţia financiară într-un comunicat de presă.
Dacă guvernatorii vor aproba propunerea venită de la Consiliul director, aceasta va fi a treia majorare de capital din istoria BERD, după deciziile similare din 1996 şi 2010.
BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 71 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.
BERD este unul dintre principalii investitori instituţionali din România. Până în prezent, BERD a investit 10,5 miliarde de euro prin 515 proiecte în România, concentrându-se pe finanţarea infrastructurii şi dezvoltare sectorului privat şi a pieţelor de capital.