Directorii companiilor britanice câştigă în trei zile cât un muncitor într-un an

Directorii generali ai companiilor britanice incluse în indicele bursier FTSE 100 vor avea nevoie doar de trei zile pentru a câştiga salariul primit de un muncitor obişnuit în decursul acestui an, arată un studiu publicat luni, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 06 ian. 2020, 13:15
Directorii companiilor britanice câştigă în trei zile cât un muncitor într-un an

Un CEO al unei companii din FTSE 100 va trebui să muncească până luni 6 ianuarie la ora 5 p.m., câteva ore mai mult decât anul trecut, pentru a ajunge la salariul de 29.000 de lire sterline pe care îl primeşte de-a lungul unui an un muncitor obişnuit care lucrează în regim full time, susţin autorii studiului, organizaţiile non-guvernamentale Chartered Institute of Personnel and Development şi High Pay Centre.

Cele două ONG-uri au ajuns la aceste estimări plecând de la faptul că un director al unei companii din FTSE 100 a câştigat, în medie, 3,46 milioane de lire sterline (4,5 milioane dolari) în 2018, ceea ce înseamnă că are nevoie doar de 33 de ore de lucru pentru a câştiga salariul mediu pe un an al unui muncitor obişnuit.

Potrivit Bloomberg, acest studiu vine într-un moment în care marile firme listate la bursă în Marea Britanie trebuie să îşi crească transparenţa cu privire la modul în care sunt plătiţi angajaţii lor. Începând din acest an, companiile cu mai mult de 250 de angajaţi trebuie să dezvăluie raportul dintre cât câştigă directorul general şi un angajat obişnuit.

În replică, Guvernul de la Londra a menţionat cifrele avansate de Chartered Institute of Personnel and Development pentru a sublinia că recompensele acordate unui director general de top au scăzut cu aproape un sfert după 2012.

„Situaţia este în continuare îngrijorătoare, în special în cazurile în care directorii au fost recompensaţi în pofida faptului că şi-au dezamăgit angajaţii şi clienţii”, a declarat ministrul economiei, Andrea Leadsom.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă centrală electrică în cogenerare în București. Elcen caută consultant pentru proiectul de 74 MW de la CET Progresu
Nouă centrală electrică în cogenerare în București. Elcen caută consultant pentru proiectul de 74 MW de la CET Progresu
Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos la licitație contractul de consultanță pentru amplasareade motoare termice la CET......
77 de ani de la „Marea Naţionalizare” din România – 11 iunie 1948
77 de ani de la „Marea Naţionalizare” din România – 11 iunie 1948
Marea Naţionalizare a comuniştilor - La 11 iunie 1948, a fost adoptată Legea cu privire la naţionalizarea principalelor ...
Paramount Global concediază 3,5% din forța de muncă americană, dar poate afecta și personalul din străinătate
Paramount Global concediază 3,5% din forța de muncă americană, dar poate afecta și personalul din străinătate
Paramount Global va disponibiliza 3,5% din forţa de muncă din SUA, potrivit unui memo intern consultat de Reuters, aceasta ...
Google a lansat Android 16, acum disponibil pentru smartphone-urile Pixel
Google a lansat Android 16, acum disponibil pentru smartphone-urile Pixel
Cea mai nouă versiune majoră de Android, 16, este acum disponibilă, dar doar pentru smartphone-urile Google şi cu un ...