Astfel, 21% dintre cei care s-au înscris la începutul lunii mai la trainingul susţinut de Kotler, sunt CEO, directori generali sau administratori de companii, 22% dintre cei înscrişi sunt directori de vânzări sau de HR, iar 18% dintre participanţi sunt marketing VP şi manageri.
Cifrele preliminare arată că peste jumătate dintre participanţi activează în Farma şi FMCG iar 14% dintre ei vin din domeniul financiar-bancar. 12% dintre participanţi activează în producţie, în timp ce 8.5% dintre ei provin din telecom.
Philip Kotler vine pe 1 Iunie, la Ateneul Român să susţină un training cu acreditare internaţională. Trainingul va cuprinde două sesiuni a câte două ore şi jumătate. La finalul trainingului, fiecare participant va primi un certificat din partea Institutului Kotler Impact, semnat de către Philip Kotler. Certificatul reprezintă o acreditare internațională, recunoscută de către asociaţiile de marketing internaţionale.