Directorul ArcelorMittal Galaţi despre cel mai mare combinat al ţării: Este prea mare pentru România, vrea să furnizeze ţevi pentru conducta BRUA
Directorul general al ArcelorMittal Galaţi a afirmat că proiectul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta statele din regiune de vestul Europei, este un proiect important şi vital pentru unitatea siderurgică de la Galaţi, având în vedere că 80% din valoarea proiectului reprezintă valoarea oţelului care intră în proiect.
Întrebat cât oţel s-ar folosi pentru proiectul BRUA, managerul estimează o cantitate de 110.000 de tone tablă groasă din oţel, care poate fi produsă la Galaţi fără probleme.
“Acest proiect se derulează în doi-trei ani. Există un consorţiu între unitatea de la Galaţi de ţevi şi o altă unitate din Grecia, care este un client de-al nostru important şi care încearcă să participe la acest proiect”, a afirmat Ribo.
În cazul proiectului BRUA, directorul ArcelorMittal Galaţi a sugerat că se teme de o concurenţă neloială.
“Atunci când imporţi ţeavă din China, este ca şi cum ai importa oţel din China, iar acest oţel produs în China nu este încărcat de taxele pe care noi le plătim pentru energie, nu este încărcat cu taxa de cogenerare pe care noi o plătim. Este foarte dificil să te baţi în aceste condiţii cu astfel de producători. Există o distorsiune între noi (producătorii europeni, n.r.) şi competiţia care vine din afara Europei. Noi doar sugerăm ca decidenţii politici, cei care iau deciziile, să folosească din plin arsenalul măsurilor care pot fi luate din punctul de vedere al Uniunii Europene”, a spus Ribo, în interviul acordat News.ro.
În cazul licitaţiilor pentru proiectele de infrastructură, există o directivă europeană, transpusă în legislaţia românească din 2016, care permite stabilirea, la marile proiecte de infrastructură, a unui prag de 51% a produselor ca trebuie fabricate în Uniunea Europeană sau în ţări care au un tratament reciproc cu UE.
“Aceşti bani care vin din impozitele din Romania şi UE nu trebuie să subvenţioneze slujbe din alte zone precum Estul Îndepărtat”, a punctat şeful ArcelorMittal Galaţi.
Ministerul Economiei a anunţat la începutul lunii mai că transportatorul naţional de gaze Transgaz este în pragul finalizării documentaţiei de mediu şi sociale pentru proiectul BRUA.
Transgaz se află acum în proceduri de achiziţie pentru materialele necesare construirii gazoductului şi estimează că lucrările vor începe în prima parte a lunii noiembrie din acest an. Valoarea estimată a proiectului se ridică la 560 milioane de euro.
Arcelor Mittal Galaţi are în acest moment 5.800 de angajaţi şi încă 1.800-1.900 de contractori. La nivel mondial, ArcelorMittal produce 95 de milioane de tone de oţel, din care 2 milioane de tone la Galaţi.
“Suntem prea mari pentru România, din păcate, aceasta este una dintre dificultăţile pe care le avem. Exportăm cam două treimi din producţia noastră şi o treime o livrăm pe piaţa locală, unde avem deja o cotă de piaţă de 50%, ceea ce este foarte mult pentru industria noastră. Din păcate, piaţa locală este foate mică”, a subliniat Ribo.
Volumul pieţei mondiale de oţel este în prezent de circa 1,5 miliarde de tone anual, însă producătorii din Europa se confruntă cu o concurenţă dură din partea producătorilor din China, acuzaţi că practică preţuri de dumping.
Managerul ArcelorMittal Galaţi susţine că situaţia s-a îmbunătăţit pe piaţa de oţel în ultimul an datoriă măsurilor anti-dumping luate la finalul primul trimestru din 2016.
”Este clar că acest lucru ne-a ajutat să recuperăm situaţia dramatică care a avut loc la sfârşitul anului 2015 – începutul anului 2016. (…) Preţurile din acel moment pentru toată industria europeană a oţelului deveniseră nesustenabile. Practic, ajunseserăm cu toţii la preţuri sub costul de producţie”, a menţionat Ribo.
La finalul anului 2015 şi începutul anului 2016 nu a fost o criză de volum sau de cerere, ci o criză generară de comportamente concurenţiale incorecte, potrivit managerului.
“Acum, la un an după ce s-a reluat corecţia anti-dumping, jumătatea primului an a fost destul de bună. Ceea ce vedem acum este că acele importuri de dumping care veneau din China au început să vină din alte ţări, precum Brazilia, Ucraina, Rusia, Iran şi India, asupra cărora nu s-au implementat măsuri anti-dumping. Acestea sunt ţări în care nu există subvenţii pentru energia verde, energia regenerabilă. În aceste ţări, energia este extrem de ieftină”, a mai spus Ribo.
ArcelorMittal Galaţi (fostul Sidex Galaţi) este cel mai mare combinat siderurgic din România, construit în anii 1960 la iniţiativa fostului lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.
ArcelorMittal a investit 400 de milioane de euro, din 2009, de când a preluat combinatul, şi până în prezent.