Directorul Azomureș a demisionat din funcție

Directorul general al producătorului de îngășăminte Azomureș Târgu Mureș, Harri Kiiski, a demisionat din funcție, informează compania.
Mihai Nicuţ - mie, 28 sept. 2022, 12:25
Directorul Azomureș a demisionat din funcție

“După aproape 5 ani de activitate în Azomureș, Harri Kiiski a demisionat din funcția de Director General, din motive personale. Harri Kiiski a asigurat conducerea companiei într-o perioadă fără precedent în istoria Azomureș, în timpul pandemiei de Covid și, mai recent, în timpul crizei energetice aflate încă în curs de desfășurare.

De la 1 octombrie, Josh Zacharias va ocupa poziția de Director General al Azomureș, având în coordonare și activitatea comercială, poziție pe care o deține din ianuarie 2020. Pe parcursul lunii octombrie, cei doi vor lucra împreună pentru asigurarea unei tranziții fără probleme”, se arată pe pagina de facebook a Azomureș.

Producătorul de îngrăşăminte Azomureş a informat, la jumătatea lunii septembrie că adoptă un nou set de măsuri de reducere a activităţilor de pe platforma de producţie pentru următoarele luni, având în vedere criza energetică de la nivel european,

Astfel, potrivit unui comunicat transmis atunvi de compania mureşeană, firmele care asigură diverse servicii de mentenanţă pe platforma Azomureş au fost anunţate că li se reduce activitatea cu cel puţin 30% în următoarele luni, cu un potenţial impact direct asupra angajaţilor acestor companii. Alţi peste 200 de angajaţi direcţi ai Azomureş sunt şi ei afectaţi, delegarea către alte companii sau şomajul tehnic fiind soluţiile identificate până acum. Pentru schimburile de noapte şi la sfârşit de săptămână se păstrează doar personalul esenţial, ceea ce va reduce veniturile unui număr important de angajaţi.

Din punct de vedere operaţional, instalaţiile sunt pregătite să fie repornite la o capacitate de 50%, dacă realitatea economică va permite, adaugă sursa citată.

Totodată, comunicatul Azomureş subliniază că „producţia de îngrăşăminte a fost redusă semnificativ în cursul anului 2022”, în condiţiile în care în România, preţurile la gazul natural – materie primă principală – au fost mult mai mari decât costurile de producţie. În prezent, aproape 70% din producţia europeană de îngrăşăminte este oprită.

„Se împlineşte un an de când am atras atenţia asupra problemelor ce pot apărea în zona industrială, odată cu creşterea preţurilor la energie. Valorile au început să crească din toamna anului trecut, iar niveluri de vârf au fost înregistrate după invazia Rusiei în Ucraina – piaţa energetică a început să fie foarte volatilă după închiderea gazoductului NorthStream 1. În ciuda faptului că România a avut la dispoziţie o schemă de sprijin, pe care alte state europene au aplicat-o, până acum nu a existat o formă de suport pentru industria care foloseşte gazul natural ca materie primă în activitatea de producţie. Populaţia este sprijinită prin plafonarea preţului la gaz şi electricitate, dar ce se întâmplă dacă oamenii nu mai au locuri de muncă pentru a plăti facturile? Aici este cel mai mare pericol şi din păcate suntem în situaţia de a lua noi măsuri, unele dintre ele cu impact asupra angajaţilor noştri”, a spus atunci Harri Kiiski.

Azomureş este cel mai important producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România. Azomureş furnizează şi materii prime (Uree şi Melamină) pentru mai multe obiective industriale din ţară. Producţia anuală (în condiţii normale de funcţionare) este de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, aproximativ 75% din producţie fiind destinată fermelor româneşti. Azomureş este parte din grupul elveţian Ameropa, unul dintre cei mai mari traderi de îngrăşăminte şi cereale la nivel global.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...