Directorul BBC îşi anunţă retragerea pentru toamna acestui an

Economica.net
19 03. 2012
mark_12141200

„I-am spus Lordului Patten /preşedintele BBC/ că eu consider că un moment potrivit pentru a-i preda ştafeta unui succesor şi a-mi prezenta demisia /…/ ar fi în toamna acestui an, după trecerea Jocurilor Olimpice şi a verii”, a declarat Thompson într-un email adresat staff-ului BBC.

„În cursul ultimilor opt ani /fără a menţiona trei preşedinţi, trei premieri şi cinci miniştri!/, am trecut prin mai multe furtuni şi perioade de provocare, dar am înregistrat un mare succes”, a subliniat Thompson.

Sub conducerea sa, cel mai mare grup audiovizual public din lume s-a adaptat tehnologiei digitale şi a adoptat în 2011 un plan cu un obiectiv de economii de 20% ce se va traduce mai ales prin suprimarea a circa 2.000 de locuri de muncă până în 2017.