Directorul Boeing a demisionat în contextul în care criza provocată de 737 MAX se adânceşte

Constructorul aeronautic american Boeing Co a anunţat luni că directorul general Dennis Muilenburg şi-a prezentat demisia din funcţie, după un an dificil marcat de cele două accidente în care au fost implicate avioane Boeing 737 MAX, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 23 dec. 2019, 16:04
Directorul Boeing a demisionat în contextul în care criza provocată de 737 MAX se adânceşte

Preşedintele David Calhoun va ocupa funcţiile de director general şi preşedinte începând din data de 13 ianuarie 2020, a precizat Boeing.

„Consiliul director a decis că este nevoie de această schimbare de lider pentru a restabili încrederea în companie pe măsură ce lucrăm la refacerea relaţiei cu organismele de reglementare, clienţi şi toate celelalte părţi implicate”, a informat Boeing.

Începând din luna martie a acestui an, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Grupul aeronautic american spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul acestui an după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, dar la începutul lunii decembrie Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX înainte de 2020.

Din cauza problemelor cu 737 MAX, livrările de avioane Boeing s-au redus la jumătate. În perioada ianuarie-noiembrie 2019, Boeing a livrat 345 de avioane, faţă de 704 avioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ, rivalul european Airbus a livrat un număr de 725 de avioane în primele 11 luni ale acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Soluţie de criză – Rusia vrea să folosească surplusul de gaze pentru centrele de date
Soluţie de criză – Rusia vrea să folosească surplusul de gaze pentru centrele de date
Rusia, care deţine cele mai mari rezerve globale de gaze naturale, explorează metode de a gestiona surplusul de gaze, inclusiv folosirea lui pentru centrele de date, deoarece exporturile către......
Electromontaj va construi linia electrică aeriană 400 kV Timişoara – Arad
Electromontaj va construi linia electrică aeriană 400 kV Timişoara – Arad
Electromontaj SA, în calitate de lider de asociere, a câştigat contractul pentru construcţia LEA 400 kV Timişoara - ...
Încă 22 de troleibuze noi vor circula în București. Au autonomie de 20 km și sunt cumpărate prin PNRR. Ce marcă sunt
Încă 22 de troleibuze noi vor circula în București. Au autonomie de 20 km și sunt cumpărate prin PNRR. Ce marcă sunt
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, a anunțat că a semnat astăzi contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze ...
Olanda va furniza un pachet de ajutor de 175 milioane de euro Ucrainei
Olanda va furniza un pachet de ajutor de 175 milioane de euro Ucrainei
Olanda va furniza Ucrainei 100 de radare de detectare a dronelor și 20 de vehicule de evacuare medicală, ca parte a unui ...