Directorul CNAIR: DN 7 Bâldana-Titu şi DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia vor fi scoase la licitaţie anul viitor
„O să încep cu o veste mai puţin bună, reabilitarea DN 7 Titu-Bâldana, am desemnat un câştigător în urma deciziei instanţei europene, instanţa Curţii Europene de Justiţie a judecat această speţă, dar din păcate antreprenorul nu şi-a prelungit valabilitatea ofertei. Motivul este că oferta a fost depusă în 2016, iar toate schimbările legislative au condus la decizia de a nu mai depune documentele pentru a semna contractul. Acea OUG 114 care creşte salariul minim în construcţii la 3.000 de lei face imposibilă acţiunea antreprenorului de a finaliza lucrarea şi decis să nu mai depună documentele în vederea semnării contractului”, a precizat Scarlat.
Acesta a adăugat că anul viitor va fi scos din nou la licitaţie acest drum.
„Vom actualiza documentaţia la nivel de 2019-2020 şi în primul trimestru din 2020 să scoatem din nou la licitaţie acel tronson de drum naţional”, a spus directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat.
Încă din 2010, de la înfiinţarea Centrului Tehnic Renault de la Titu, s-a anunţat că DN 7 Bâldana-Titu va fi reabilitat.
Un alt drum important din judeţul Dâmboviţa, DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia, are nevoie de reparaţii. Investiţia presupune şi lărgirea drumului la patru benzi pe tronsonul Bâldana-Târgovişte.
„În ce priveşte DN 71, proiectul este lansat în licitaţie, suntem în faza în care autoritatea contractantă, CNAIR, trebuie să răspundă la clarificările pe documentaţia ridicată pe SICAP. Avem în jur de 380 de clarificări venite din partea potenţialilor ofertanţi. Acesta clarificări se fac cam într-o lună, o lună şi jumătate, apoi vom desuspenda procedura de achiziţie”, spune directorul general al CNAIR.
Acesta spune că anunţul de licitaţie a fost lansat în februarie 2019, iar suspendarea procedurii s-a făcut în iulie 2019.
„În toată această etapă, colegii mei răspund la clarificări. Sunt foarte multe, de aici tragem concluzia că această documentaţie poate fi îmbunătăţită (…).Dacă nu ne încadrăm până în 2013 cu execuţia, vom face fazarea, adică restul se va duce pe următorul exerciţiu financiar”, a precizat Sorin Scarlat.
Lucrările pe DN 71 prevăd lărgirea la patru benzi pe tronsonul Bâldana-Târgovişte, pe o lungime de 44 kilometri, cu o valoare a investiţiei de 400 de milioane de euro şi o modernizare a tronsonului Târgovişte-Sinaia, pe 57 de kilometri, cu o valoare a lucrărilor de 171 de milioane de euro.
Directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a participat, marţi, la Târgovişte, la o conferinţă de presă organizată de PNL Dâmboviţa.