Directorul Electrica părăseşte postul. În locul lui vine fostul şef al E.ON România – surse

Directorul general al Electrica SA părăseşte postul până la 1 iunie, contractul său fiind reziliat cu acordul părţilor. Consiliul de Administraţie al companiei este nemulţumit de performanţa sa.
Mihai Nicuţ - mie, 24 feb. 2016, 19:34
Directorul Electrica părăseşte postul. În locul lui vine fostul şef al E.ON România - surse

Directorul general al companiei Electrica, societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din nordul Munteniei şi din Transilvania, Ioan Roşca, va părăsi compania, potrivit unor surse din piaţa de energie. Contractul lui Roşca va fi reziliat înainte de termen, cu acordul părţilor, iar decizia a fost luată astăzi de board-ul companiei. Roşca va părăsi postul de director general al companiei până la data de 1 iunie, cel mai târziu. Potrivit surselor noastre, motivul este neîndeplinirea criteriilor de performanţă din contractul lui Roşca.

În cadul discuţiei de azi, 24 februarie, demiterea lui Roşca a fost cerută de un memru al Consiliului de Administraţie, Michael Boersma, la rândul lui demisionar din board-ul Electrica, dar încă în funcţie până la 1 mai. Potrivit surselor noastre, plecarea sa de la conducerea companiei ar putea duce la un conflict de muncă, existând riscul ca sindicaliştii să fie provocaţi să recurgă la o grevă. Speculaţiile sunt alimentate de faptul că azi ar fi avut loc, la sediul Electrica, o întâlnire între sindicate şi conducerea societăţii.

Cel mai probabil înlocuitor al lui Roşca la conducerea companiei Electrica va fi George Cristodorescu, fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost director general al E.On România, compania deţinută de grupul german omonim care asigură distribuţia şi furnizarea de electricitate în Moldova, şi de gaze în jumătatea de nord a României

Electrica SA a înregistrat anul trecut un profit net 283,948 milioane de lei, în creştere cu 5,39% faţă de anul 2014, arată rezultatele preliminare neauditate raportate recent de companie. Totuşi, compania a prezentat o pierdere din exploatare de 88 de milioane de lei, de aproape nouă ori mai mare decât cea din 2014.

Electrica SA deţine filialele de furnizare şi distribuţiei a energiei electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord. Acţionarii Electrica sunt statul român, prin Ministerul Energiei, cu 48,7805% din acţiuni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 8,6559%, BNY Mellon DRS, New York (SUA) – 5,7688%, persoane juridice- 31,7583% şi persoane fizice – 5,0365%.

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...