Directorul executiv Dacia a dezvăluit următoarele modele electrice ale mărcii – Sandero, Duster și Bigster

Sosit în România împreună cu președintele grupului Renault, Jean-Dominique Senard, directorul general al mărcii Dacia la nivel mondial, Denis Le Vot, a dezvăluit pașii către electrificare ai mărcii românești.
Robert Stan - sâm, 15 oct. 2022, 08:09
Directorul executiv Dacia a dezvăluit următoarele modele electrice ale mărcii - Sandero, Duster și Bigster

Într-o discuție cu patru jurnaliști români, șeful Dacia la nivel mondial a declarat că motoarele termice ale grupului Renault vor continua să existe pe piață cel puțin 13 ani.

„În cazul mașinilor termice, inclusiv hibride, vedem cel puțin 13 ani (n.n. – până în 2035 când mașinile termice nu vor mai putea fi vândute în Europa) de existență, ceea ce înseamnă două generații de vehicule. Asta, desigur, dacă până în 2035 lucrurile nu vor sta altfel din punct de vedere legislativ. Iar povestea termicelor nu se încheie nici în 2035 pentru că există un spectru internațional, dincolo de Europa”, a menționat Denis Le Vot.

Convingerea șefului Dacia, dar și a altor înalți oficiali din grupul Renault, că motoarele termice au încă viață lungă este motivul pentru care viitoarea divizie „Horse” a grupului, care include și uzinele de motoare și cutii de viteze din România, rămâne foarte importantă pentru următorii ani.

Revenind la planurile de electrificare ale mărcii Dacia, Denis Le Vot, a explicat că aceasta va fi necesară la un moment dat. „Situația nu trebuie privită separat, ci la nivel de grup. Dacă Dacia ar fi fost singură s-ar fi luptat mult cu reglementările CAFE. Cu ajutorul Renault lucrurile sunt mult mai ușor de realizat. Deci, este vorba despre doi frați care joacă un joc inteligent. Strategia noastră deliberată este să fim campioni ai segmentului ICE (mașini cu motoare termice) atât de mult cât vom putea. Și putem! Pentru că avem Renault care ajută Dacia cu reglementările CAFE (n.n. – prin scăderea mediei emisiilor la nivel de grup) și avem mașini foarte ușoare cu motoare mici. Asta înseamnă eficiență în materie de emisii de CO2”, a declarat șeful Dacia.

Totuși, trecerea completă la mașini electrice este inevitabilă, iar următorul model, după Spring, care va deveni electric, va fi Sandero. Oficialul a menționat că „trecerea la modele electrice Dacia se va întâmpla. Pentru că din 2035 trebuie să avem doar mașini electrice. Dacia va fi o marcă electrică. Prima întlânire cu un nou model Dacia electric va fi la următoarea generație Sandero care, să spunem, va apărea în 2028 – 2029, adică foarte departe de momentul actual. A doua întâlnire cu o Dacia electrică va fi la noile generații Duster și Bigster (n.n. – prima generație Bigster nu va fi electrică), cândva în 2032 – 2033”.

„Ce se va întâmpla exact până atunci mă bucur să pot spune că nu știu. Pentru că avem norocul de a avea timp să decidem. Ideea este că, atunci când vom hotărî să facem noi modele Dacia electrice, vom putea lua de pe rafturile celei mai bune companii din Europa în domeniul mașinilor electrice (n.n – Renault) exact ceea ce ne trebuie. Noi, Dacia, nu trebuie să ne asumăm riscuri majore. Trebuie doar să studiem piața și să luăm tehnologiile corecte de pe raftul de care vorbeam”, consideră Denis Le Vot.

CEO-ul Dacia a dat însă ca exemplu modelul Jogger care „va apărea pe piață peste doar trei luni. Va folosi tehnologia E-Tech a Renault. Pentru că a venit timpul pentru asta. Deci mașina va fi hibridă, va avea cutie automată pentru că mulți își doresc asta, va oferi 140 CP și va fi eficientă din punctul de vedere al emisiilor. Pentru toate astea, noi, Dacia, nu trebuie să investim aproape nimic. Pentru că mergem pe rafturile Renault Group, ne luăm ce ne trebuie, și toată lumea este fericită”.

Totuși, dacă sistemul de propulsie pentru Jogger va fi produs la Mioveni, nu același lucru se va întâmpla și cu viitoarea generație Sandero care va avea și versiune electrică. Această informație reiese din declarația lui Denis Le Vot care notează că „se poate vedea o «specializare» în privința producției de mașini Dacia. Mașinile «low drive» (n.n. – cu gardă la sol redusă) fiind produse în Maroc, ai cele «high drive» (n.n. – cu gardă mai înaltă) în România. Așa cum am spus, prima întâlnire cu un model electric Dacia va fi al unui model «low drive» și, desigur, după următoarele Duster și Bigster care vor avea motoare termice și sisteme hibride, va urma o generație Duster – Bigster cu motoare electrice. Dar asta abia în 2022 – 2023”.

În final, șeful Dacia la nivel mondial a ținut să scoată în evidență niște cifre care arată că Dacia nu este deloc un brand care a evitat să reducă emisiile poluante.

„Astăzi, circa 12% din vânzările Dacia sunt mașini pur electrice, Spring. Este mai mult decât media pieței (n.n. – circa 10% – 11% din totalul vânzărilor din Europa). Dacă spui cuiva că Dacia este la fel de bine electrificată ca întreaga piață îți spune că ești nebun. Dar acestea sunt cifrele reale. În plus, mai bine de 30% din vânzările Dacia sunt versiuni cu GPL. Combinate, asta înseamnă că aproape 50% din vânzări sunt mașini cu emisii reduse sau zero”, a explicat Denis Le Vot.

În plus, el a notat și că „60% dintre cei care cumpără un nou model al mărcii românești nu au avut un vehicul Dacia sau Renault înainte. Deci vin de la alte branduri. Acest procent este mare prin comparație cu concurenții noștri. De la achiziție până la vânzare un posesor de Dacia ține mașina opt ani. Când ajung totuși să își vândă modelul Dacia, 75% dintre posesori rămân în «familie» cumpărând fie alte modele ale mărcii, fie modele Renault. Aceste rezultate din studiile noastre ne arată că Dacia aduce noi clienți grupului. Și, în acest timp, nu înghite clienți de la Renault deloc”.

Citește și:

– Jean-Dominique Senard, Renault: Schimbările din cadrul grupului sunt un motiv de speranță pentru angajații Dacia, nu unul de teamă

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...