Directorul FMI avertizează Ucraina: Programul de sprijin este în pericol din cauza stagnării reformelor

Economica.net
10 02. 2016
mmf_57450800

‘Sunt îngrijorată de lentoarea progreselor Ucrainei destinate îmbunătăţirii guvernanţei şi combaterii corupţiei, precum şi reducerii influenţei intereselor politice ascunse’, a declarat Christine Lagarde.

‘Fără noi eforturi substanţiale pentru a revigora reformele, este greu să vedem cum ar putea continua programul susţinut de FMI’, a adăugat directorul FMI.

Ucraina speră să primească în 2016 ajutoare financiare de aproximativ nouă miliarde de dolari, dintre care 4,5 miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internaţional, 1,5 miliarde de dolari de la Uniunea Europeană şi o garanţie de credit de un miliard de dolari din partea SUA.

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, criticat pentru ritmul lent al reformelor, a ameninţat, vineri, că demisionează împreună cu Cabinetul său, la două zile după demisia inopinată a ministrului reformator al Economiei, Aivaras Abromavicius, extrem de apreciat în Occident şi de mediile de afaceri din Ucraina.

Lituanianul Aivaras Abromavicius a fost unul dintre cetăţenii străini recrutaţi în Cabinet pentru a relansa economia. Săptămâna trecută, acesta a demisionat, precizând că a fost presat de politicieni să angajeze ‘persoane dubioase’ la conducerea companiilor de stat.

Economia ucraineană se confruntă cu o gravă recesiune şi cu conflictul cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării.