Directorul FMI spune că există riscul unei creşteri susţinute a inflaţiei în SUA

 Fondul Monetar Internaţional a apreciat miercuri că noi stimulente fiscale în SUA ar putea alimenta presiunile inflaţioniste şi, în acest context, a avertizat că riscul unei creşteri susţinute a preţurilor ar putea necesita majorarea dobânzilor mai rapid decât se preconiza, informează Reuters.
AGERPRES - mie, 07 iul. 2021, 14:51
Directorul FMI spune că există riscul unei creşteri susţinute a inflaţiei în SUA

Pe cale de consecinţă, majorarea dobânzilor în SUA ar putea conduce la o înăsprire semnificativă a condiţiilor financiare mondiale şi la ieşiri semnificative de capital din economiile emergente şi în curs de dezvoltare, a subliniat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, într-o postare pe blog, în avanpremiera unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din G20, care va avea loc în Italia.

Evaluarea FMI cu privire la riscurile inflaţioniste în SUA vine pe fondul criticilor exprimate de parlamentarii republicani faţă de programul în valoare de peste o mie de miliarde de dolari al preşedintelui Joe Biden pentru creşterea cheltuielilor în infrastructură, îngrijirea copiilor, acoperirea cheltuielilor cu învăţământul universitar şi extinderea asistenţei la domiciliu pentru persoanele în vârstă şi cu dizabilităţi.

Georgieva a apreciat că o revenire accelerată din pandemia de COVID-19 a SUA, unde creşterea economică este prognozată să ajungă la 7% în 2021, ar fi un factor benefic pentru multe ţări via creşterea schimburilor comerciale, dar a avertizat totodată că inflaţia crescută ar putea fi una mai susţinută decât se preconiza. Comparativ, FMI a prognozat că economia mondială va înregistra în acest an un avans de 6%.

Potrivit FMI, alte ţări se confruntă cu creşterea preţurilor la materii prime şi alimente, care sunt în prezent la cel mai ridicat nivel de după 2014, ceea ce pune milioane de persoane în pericol de insecuritate alimentară. Estimările pieţelor sugerează că preţurile la materiile prime vor rămâne sub control în următorii ani, însă, când vine vorba despre evoluţia inflaţiei, acestea variază în rândul economiilor avansate şi accelerează mai rapid în Marea Britanie, SUA şi zona euro, în timp ce rămân limitate în alte ţări precum Japonia.

Fondul Monetar Internaţional susţine că perspectivele economiei mondiale rămân incerte date fiind semnele de întrebare cu privire la evoluţia pandemiei şi progresul vaccinării, precum şi posibilitatea ca accelerarea inflaţiei să se dovedească a fi „mai persistentă” decât se preconiza.

„Deşi noi stimulente fiscale în unele mari economii avansate, inclusiv în SUA, ar fi benefice pentru creştere la nivel general, ar putea, de asemenea, crea noi presiuni inflaţioniste” susţine FMI.

O creştere mai susţinută a preţurilor ar putea necesita o înăsprire, mai rapidă decât se preconiza, a politicii monetare a SUA, ceea ce ar afecta în mod deosebit economiile emergente şi în curs de dezvoltare, agravând divergenţa dintre perspectivele de revenire.

În paralel, Georgieva a repetat apelul său pentru o acţiune urgentă a ţărilor G20 vizând accelerarea vaccinării populaţiei cu grad mare de risc, avertizând că există pericolul unei reveniri cu două viteze, care ar lăsa mai multe ţări în urmă, în timp ce SUA, China, zona euro şi alte câteva state îşi revin rapid.

FMI a îndemnat ţările să continue politicile monetare relaxate, în timp ce monitorizează cu atenţie inflaţia şi riscurile la adresa stabilităţii financiare

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Bucureștiului A0: Ce lucrări trebuie să mai finalizeze Aktor pe lotul 3 Sud, pentru a fi dat în trafic luna aceasta
Autostrada Bucureștiului A0: Ce lucrări trebuie să mai finalizeze Aktor pe lotul 3 Sud, pentru a fi dat în trafic luna ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a detaliat miercuri lucrările ce mai trebuie realizate pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, pentru ca acesta să fie dat în......
ANRE a amendat un furnizor de energie, GRENERG, cu 740.000 de lei, pentru 84 de abateri constatate
ANRE a amendat un furnizor de energie, GRENERG, cu 740.000 de lei, pentru 84 de abateri constatate
Luând act de o serie de informații apărute în spațiul public despre comportamentul potențial abuziv al unui furnizor ...
Transgaz: ANRE a aprobat tarifele de transport a gazelor naturale pentru perioada 1 octombrie 2025 – 30 septembrie 2026
Transgaz: ANRE a aprobat tarifele de transport a gazelor naturale pentru perioada 1 octombrie 2025 – 30 septembrie ...
SNTGN Transgaz S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, prin Ordinul nr. 22 / ...
Înfrângere de etapă pentru Hidroelectrica în procesul cu Declic privind construirea hidrocentralei Surduc-Siriu. Tribunalul Cluj a decis demolarea barajului Surduc
Înfrângere de etapă pentru Hidroelectrica în procesul cu Declic privind construirea hidrocentralei Surduc-Siriu. Tribunalul ...
Organizația civică Declic anunță că astăzi, 11 iunie 2025, Tribunalul Cluj-Napoca a admis, în parte, acțiunea sa ...