Directorul general al Tarom a demisionat
Conform surselor citate, premierul Tudose a discutat despre situaţia TAROM cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o luni dimineaţă, la Palatul Victoria.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care şeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.
TAROM este companie naţională care trebuie să intre pe profit şi nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat Tudose, duminică, la Antena 3.
‘Ea (compania TAROM – n.r.) acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reuşit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie naţională, este un simbol naţional şi nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită. (…) Ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte’, a adăugat Tudose.
Întrebat dacă la nivelul Guvernului s-a făcut o analiză serioasă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la TAROM, premierul a spus: ‘Luni, credeţi-mă, Corpul de control va avea treabă, corpul de control al prim-ministrului, fiindcă totuşi, ştiţi, sunt 2.000 de angajaţi’.
‘Dacă erau 1.000 de piloţi era în regulă, dar sunt mai mulţi la departamentele astea suport, gen marketing. (…) Şi ştiţi, piloţii produc banii, personalul navigant, cei care zboară produc banii şi pentru cei de la sol’, a precizat Tudose.
Ce spune şeful Tarom cu o zi înainte să-şi dea demisia
Unele companii externe doresc ca Tarom să dispară, fiind tentante activele, compania naţională nu are jurişti, auditul a dat în judecată societatea şi suntem ‘pe un câmp de bătălie, fără arme, şi cu soarele în ochi’, a declarat, duminică, Eugen Davidoiu, director general al Tarom, într-o intervenţie telefonică la Digi24.
‘Nu am cunoştinţă de un reproş oficial. Vreau să vă spun că în urmă cu o lună s-a încheiat controlul Curţii de Conturi pentru perioada 2012 – 2016. Cred că, în dispozitivul acelui document, Corpul de control al primului ministru va găsi lucruri interesante despre ce s-a întâmplat în perioada trecută. Cele 104 milioane lei diferenţa între venituri şi cheltuieli, deci pierdere din punct de vedere financiar, înseamnă 28 milioane lei în ianuarie când eu nu eram director general al acestei companii, încă 26 milioane lei în februarie, când venisem şi nu aveam posibilitatea şi instrumentele ca să pot să modific ceva în cursul companiei, în martie au mai fost încă 25 milioane lei. În luna mai avem 1,8 milioane lei profit, iar în iulie, după ce au intrat cele două avioane în funcţiune, avem 9 milioane lei profit operaţional’, a spus Davidoiu, în urma informaţiilor potrivit cărora Corpul de control al premierului face verificări la compania naţională.
El a precizat că este deschis oricărui control, iar dacă ar pleca nu ştie câţi vor fi capabili să se ‘zbată cu grupurile de interese’.
‘Din punct de vedere al managementului, am făcut tot posibilul ca această pierdere să fie diminuată, ba chiar să crească profitul operaţional pe lună. Sunt deschis oricărui control pentru că sunt acolo 6 luni şi muncesc 15 ore pe zi, fără să creez probleme nimănui, decât celor care au interese contrare acestei companii. Dacă voi pleca din companie, nu ştiu câţi vor mai fi capabili să se zbată cu toate grupurile de interese pe care le-am găsit acolo. Sunt un singur om împotriva atâtor interese interne şi externe. De 10 ani compania este pe pierdere, s-au pierdut sute milioane de euro. Sunt servicii de informaţii care ar trebui să ştie ce companii externe doresc ca Tarom să dispară, să ne uităm cine sunt cei din spatele companiilor private care operează în România, de ce activele companiei sunt tentante…’, a mai arătat directorul companiei.
De asemenea, a precizat că Tarom nu are nici măcar jurişti pentru că fosta conducere a tăiat din organigramă.
‘Avem contracte pe care le-am găsit, nişte case de avocatură, eu nu am Corp de control, nu am posibilitatea să fac niciun control. Am un audit, iar auditul acesta a dat în judecată pentru că trebuie să îi dau nu ştiu ce sporuri din urmă. Chiar nu am cum să le dau aceste sporuri. Vă daţi seama cum lucrez cu acei oameni acolo? Auditul se dă în judecată şi nu spune nimic, ce înseamnă asta? Jurişti nu avem, suntem lăsaţi pe un câmp de bătălie, fără arme, şi cu soarele în ochi’, a explicat Davidoiu.