Directorul general Renault: Dacia este „marca de cucerire” a grupului Renault

Dacia este "marca de cucerire" prin care Renault intră pe pieţele emergente şi pregăteşte lansarea autovehiculelor cu preţ mai ridicat din gama grupului, a declarat, joi, şeful producătorului auto francez, Carlos Ghosn, la deschiderea unei uzine în Maroc, care va produce maşini low-cost.
Economica.net - joi, 09 feb. 2012, 19:19

Grupul Renault comercializează autovehicule low-cost sub brandul Dacia în Europa şi sub marca proprie în alte regiuni ale lumii.

Ghosn a respins existenţa unei competiţii între Renault şi Dacia, potrivit portalului Europe1.

Dacia „este o marcă de cucerire care ne permite să intrăm în ţările emergente şi să pregătim venirea mărcii Renault, întrucât permite persoanelor care nu au foarte mulţi bani să cumpere un autovehicul Dacia, după care să migreze către Renault”, a spus el.

Renault a inaugurat, joi, o fabrică în Maroc care va produce monovolumul Dacia Lodgy şi un mic vehicul utilitar. Potrivit AFP, producţia fabricii va fi completată cu un al treilea autovehicul, ţinut încă secret. Capacitatea va ajunge la 400.000 de unităţi pe an, după extinderea capacităţilor, situate la 150.000-170.000 de autovehicule, cu o a doua linie de producţie.

Lodgy va fi produs în Maroc întrucât creşterea capacităţii fabricii Dacia de la Piteşti nu a fost posibilă, a declarat directorul programului Entry al Renault, Arnaud Deboeuf, citat de portalul L’Usine Nouvelle.

„Fabrica din Piteşti funcţionează la capacitate maximă astăzi. Am analizat o dublare a producţiei, dar nu a fost posibil. Capacitatea suplimentară pentru producţia Lodgy a fost localizată în Tanger. Capacitatea fabricii din Tanger va creşte pentru a ajunge la nivelul celei din Piteşti (de circa 350.000 de unităţi). Nu avem idei preconcepute: cele două fabrici ar putea avea un model comun pentru a compensa când producţia este prea ridicată într-o parte”, a spus Deboeuf.

Renault a investit deja 600 de milioane de euro la fabrica din apropierea oraşului Tanger, iar costul celei de-a doua linii de producţie ar putea ajunge la 400 de milioane de euro, în funcţie de modelul care va fi produs.

O parte din componentele folosite în Maroc vor fi furnizate din România, a adăugat oficialul Renault.

„În Tanger, o parte din furnizori vor fi cei cu care deja lucrăm în Casablanca. Am lucrat şi cu furnizori locali. Unii dintre furnizorii prezenţi la Piteşti ni se vor alătura, mai ales pentru producţia unor piese mari”, a spus el. Printre elementele importate se vor afla motoare pe benzină de la Piteşti şi pe motorină din Spania.

Dacia a avut anul trecut în Maroc vânzări mai mari ca Renault. Vânzările Dacia au crescut cu 20%, la 22.356 unităţi, în timp ce Renault a avansat cu 17%, la 19.145 unităţi.

Fabrica din Maroc este situată într-o zonă de liber schimb, care prezintă mai multe avantaje pentru Renault, între care scutire de taxa pe companii cinci ani şi un nivel redus ulterior, lipsa unei taxe de export şi formalităţi vamale acclerate. De asemenea, salariile din Maroc sunt mai scăzute decât cele din România. În Maroc salariul mediu va fi de 250 de euro, faţă de 450 de euro în România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...