Directorul Hidroelectrica, despre cum emite facturile: câte două pe lună. Numărul celor care vor să devină clienți e în scădere
“Pentru a nu crea o presiune foarte mare pe clienți, trimițând mai multe facturi o dată, am stabilit o anumită periodicitae, astfel încât aceste facturi să vină în mod regulat către clienții casnici și ei să poată și achita. Dintr-o altă perspectivă, având în vedere prețurile competitive pe care Hidroelectrica le are, ar trebui să fie cele mai mici din piață (facturi – n.red.)”, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, la Digi 24.
Întrebat despre ce perioadicitate vorbește, Badea a răspuns: “undeva la două săptămâni, am mers pe ideea de a factura cam două luni într-o lună”.
Directorul Hidroelectrica spusese, în ultima parte a lunii ianuarie, că firma va începe să emită în sfârșit facturile restante clienților casnici, dar nu vor fi trimise toate odată, deși compania oferă posibilitatea plății în rate. „Nu vor veni teancuri de 9-10 facturi. Procesul de facturare pentru perioada anterioară a început la Hidroelectrica, s-a facturat luna aprilie şi am luat decizia ca totuși facturile să nu vină într-un singur calup, ci să vină pe fiecare lună în parte, cu un anumit decalaj. Facem asta pentru a încerca să diminuăm numărul de solicitări de eșalonare pe care le pot face clienții în cazul în care nu pot plăti contravaloarea facturilor”, a spus atunci. Bogdan Badea, la Antena 3.
El a amintit atunci și că termenul de plată este destul de relaxat, de 45 de zile, și că oamenii au posibilitatea să plătească eșalonat, în maximum șase rate lunare.
Scade interesul?
Badea a confirmat că acum compania a depășit pragul de 500.000 de clienți casnici și a mai dat o informație: numărul celor care vor să devină clienți scade față de vârfurile de anul trecut. “Odată cu introducerea sistemului de reglementare de la 1 ianuarie, presiunea a scăzut puțin pe Hidroelectrica, în sensul în care acum avem 2-3.000 de cereri de contractare. Nu mai avem 5-6-7.000 de cereri de contractare într-o zi”, a spus directorul Hidroelectria, la Digi 24.
De la 1 ianuarie, s-au plafonat prețurile finale la energie electrică pentru toți consumatorii, indiferent de consum, cel mai mare plafon de preț fiind la 1,3 lei/kWh, pentru cei care consumă mai mult de 300kWh lunar.
Totuși, pentru acești clienți sau mai ales pentru acești clienți, oferta Hidroelectrica este în continuare avantajoasă, pentru că prețul final facturat este de doar 0,70-0,76 lei/kWh, indiferent de consum.
Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din Romania, compania având în exploatare un numar de 209 centrale hidroelectrice, cu o putere instalată de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, de 108 MW, cumpărat la finalul anului 2020.
Pentru următorii ani, Hidroelectrica și-a asumat investiții de peste 5 miliarde de lei, iar realizarea lor înseamnă punerea în funcţiune a unei capacităţi noi de producţie cu o putere instalată totală de peste 655 MW, coroborată cu o producţie medie anuală estimată la circa 1.763,92 GWh/an.