Directorul Renault se aşteaptă ca penuria de semiconductori să continue şi în 2022

Penuria de semiconductori va continua, cel puţin până la mijlocul anului următor, ceea ce complica planurile grupului Renault SA vizând restructurarea uzinelor sale, a declara marţi directorul general de la Renault, Luca de Meo, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 01 dec. 2021, 11:40
Directorul Renault se aşteaptă ca penuria de semiconductori să continue şi în 2022

CEO-ul de la Renault şi-a reiterat estimările conform căruia în 2021 grupul va produce cu 500.000 de vehicule mai puţin din cauza penuriei de semiconductori, comparativ cu o medie de 3,75 milioane de vehicule vândute în fiecare an înainte de pandemia de Covid-19.

În aceste condiţii, Renault a decis să dea prioritatea producţiei de autoturisme cu o marjă de profit mai mare precum şi vehiculelor comerciale, deoarece cererea pentru acestea rămâne una solidă, a declarat Luca de Meo.

„Renault a fost forţat, în unele cazuri, să trimită pe cineva în Asia care să facă rost de cipuri. Este o nebunie” a spus marţi Luca de Meo cu prilejul unei vizite la uzina de la Flins, în apropiere de Paris. La această uzină sunt produse în prezent modelele Renault Zoe şi Nissan Micra dar începând din 2024 îşi va schimba obiectul de activitate în reciclarea şi recondiţionarea vehiculelor şi componentelor uzate.

Reconversia uzinei de la Flins este o componentă importantă a unei strategii mai ample de restructurare demarată de Renault care include eliminarea unor locuri de muncă şi reducerea costurilor pe măsură ce sunt revizuite capacităţile globale de producţie. Renault vrea să consolideze producţia de automobile electrice din Franţa la uzina de la Douai, unde vor fi produse şi vehiculele electrice marca Megane. În plus, Renault a decis să producă în China modelul ieftin Dacia Spring.

În trimestrul al treilea, cifra de afaceri a Renault Group a fost de 8.987 milioane de euro, în scădere cu 13,4% faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent, în contextul în care vânzările mondiale au scăzut cu 22,3% în ritm anual, până la 599.027 vehicule. Marca Dacia a vândut în trimestrul al treilea 138.375 de vehicule, în scădere cu 11,2% faţă de perioada similară a anului precedent.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...