Directorul sportiv al echipei de Formula 1 Red Bull, Jonathan Wheatley, va pleca la finalul lui 2024 și va prelua Audi începând din 2026
Angajat din 2006 la Red Bull, Wheatley, 57 de ani, a participat la toate marile succese ale companiei austriece, concretizate în şapte titluri mondiale la piloţi (patru pentru Sebastian Vettel din 2010 până în 2013 şi trei pentru Max Verstappen din 2021 până în 2023) şi şase ca producător (2010, 2011, 2012, 2013, 2022, 2023).
„Contribuţia lui (…), mai întâi ca team manager apoi ca director sportiv, va marca pentru totdeauna istoria echipei noastre”, a evidenţiat Christian Horner, într-un comunicat de presă.
Jonathan Wheatley „va rămâne pe poziţia sa actuală la Red Bull până la sfârşitul sezonului 2024”, a spus echipa.
Britanicul va trebui apoi să respecte o perioadă de pauză în 2025, înainte de a se alătura echipei Audi care, deocamdată, nu a confirmat sosirea viitorului său manager.
Formula 1 se va relua pe 25 august, cu Marele Premiu al Olandei, cursa de acasă pentru triplul campion mondial Max Verstappen.
Sursa foto: Redbullracing.com