Intelligent Environments a lansat o platformă software prin care brăţara smart Pavlok poate fi legată de balanţa contului bancar al utilizatorului. Astfel, dacă soldul din cont scade sub un anumit nivel stabilit de utilizator, brăţara aplică pedeapsa cu eletroşocuri, potrivit BBC.
Lansată în 2014, Pavlok a apărut ca brăţară pentru „dresaj” uman, care poate fi programată să te îndemne prin electroşocuri să te duci la sală, să mănânci sănătos, să nu mai fumezi sau să petreci mai puţin timp cu ochii în Facebook. De acum, graţie platformei software propuse de compania britanică, brăţara poate fi conectată şi la contul bancar.
Brăţara poate fi conectată şi la termostatele inteligente Nest pentru a da mai încet centrala de apartament dacă proprietarul stă prost cu banii. De asemenea, poate comunica cu un automobil smart, dotat cu sistem de operare modern, pentru a trece maşina din modul „sport” în cel „economy” atunci când contul bancar se subţiază.
Până acum, nicio bancă nu a anunţat că a adoptat soluţia IoT (internet of things) Pavlok, însă Intelligent Environments are mai mulţi clienţi din rândul instituţiilor de credit pentru platformele IoT dezvoltate anterior.
David Webber, CEO-ul companiei, spune că nu toată lumea are disciplina necesară pentru a se abţine de la cheltuieli nechibzuite. Funcţia de electroşoc poate fi dezactivată oricând, iar recomandările brăţării privind căldura din casă sau consumul automobilului, spre exemplu, pot fi ignorate.
Platformele IoT sunt una dintre cele mai inovatoare nişe ale industriei IT, anunţând un viitor în care toate dispozitivele şi echipamentele din locuinţă, maşină şi chiar din oraş sunt interconectate şi pot fi monitorizate şi controlate de la distanţă.
Experţii în securitate cibernetică avertizează însă că siguranţa comunicaţiilor pe internet nu poate fi garantată. Cu cât conectăm mai multe dispozitive, cu atât suntem mai vulnerabili la atacuri. Au apărut inclusiv idei privind yala inteligentă la uşa locuinţei, care poate fi deschisă de pe smartphone, iar răspândirea la scară largă a unei astfel de soluţii ar fi imediat speculată de hackeri.