Discutarea la JAI din martie a aderării României la Schengen, inclusă în minuta Consiliului European

Minuta Consiliului European menţionează că România şi Bulgaria şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin pentru implementarea acquis-ului Schengen, acesta invitând Consiliul de miniştri al UE (JAI) să revină asupra chestiunii în martie 2013, conform documentului confidenţial consultat vineri de Agerpres.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 17:27
Discutarea la JAI din martie a aderării României la Schengen, inclusă în minuta Consiliului European

Minuta este un document oficial confidenţial al Consiliului European care conţine subiecte care nu au mai putut fi introduse în concluzii.

‘Consiliul European, răspunzând preocupărilor ridicate de România şi Bulgaria privind raportul Comisiei Europene (CE) asupra guvernanţei Schengen şi referirile sale la măsuri care ar contribui la extinderea cu succes a zonei Schengen, a notat că atunci când Comitetul Mixt a discutat chestiunea la 6-7 decembrie, preşedinţia a reamintit că a raportat asupra implicaţiilor acestor măsuri în octombrie 2012 şi a precizat că progresul realizat asupra implementării a fost de o asemenea natură încât să permită ca procesul să poată fi considerat acum încheiat. Consiliul European invită Consiliul (JAI – n.r.) să revină asupra chestiunii în martie 2013’, se menţionează în minuta Consiliului European.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, după încheierea summitului de la Bruxelles, că la Consiliul European de iarnă s-a adoptat decizia ca în Consiliul JAI din martie să se discute din nou problema accesului României şi Bulgariei în Schengen.

„În urma discuţiilor pe care le-am avut cu premierul olandez şi cu cancelarul Merkel, singurele două ţări care mai aveau obiecţiuni de discutare în următorul JAI a situaţiei accesului României şi Bulgariei în Schengen, s-a adoptat decizia ca în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din 13-15 martie să se discute din nou problema accesului României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Sper ca, dacă nu facem nicio trăsnaie politică pe-acasă, în sfârşit să reuşim să primim o confirmare unanimă a dreptului care ni se cuvine prin tratatul de aderare, de intrare în zona Schengen, fie şi etapizat, întâi cu frontierele aeriene şi maritime şi apoi cu cele terestre”, a afirmat Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
DOCUMENT Ultimele modificări din pachetul fiscal, cum arată forma finală a legii cu care Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament
DOCUMENT Ultimele modificări din pachetul fiscal, cum arată forma finală a legii cu care Guvernul Bolojan își asumă ...
După o ultimă ședință e Guvern, Executivul a adoptat forma finală a proiectului de lege privind pachetul fiscal, fiind de acord cu câteva amendamente....
Grupul Carrefour reia expansiunea Supeco după doi ani de pauză. Unde va deschide
Grupul Carrefour reia expansiunea Supeco după doi ani de pauză. Unde va deschide
Retailerul francez Carrefour va inaugura la Ploiești, în al treilea trimestru al acestui an, al 28-lea magazin din rețea, ...
Incendiu la termocentrala Paroșeni
Incendiu la termocentrala Paroșeni
Astăzi, 7 iulie 2025, în jurul orei 12:50, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni, parte a Societății Complexul Energetic ...
Discuţie Donald Trump- Ursula von der Leyen. Cum a decurs conversaţia telefonică despre războiul comercial SUA-UE
Discuţie Donald Trump- Ursula von der Leyen. Cum a decurs conversaţia telefonică despre războiul comercial SUA-UE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut un "schimb bun" de opinii în cursul unei convorbiri telefonice ...