De asemenea, şeful statului a purtat scurte discuţii la începutul reuniunii Consiliului şi cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, premierul britanic, David Cameron, prim-ministrul bulgar, Boyko Borissov, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
După fotografia oficială, preşedintele Iohannis a discutat şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Şeful statului participă pentru prima oară la o reuniune a Consiliului European.
El va lua parte şi la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.
În marja Consiliului, preşedintele Iohannis va avea o întâlnire cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, potrivit unor surse oficiale.
La sfârşitul reuniunii Consiliului, şeful statului va susţine o declaraţie de presă la Consiliul European.