Discuţiile pe Legea RCA, amânate de către deputaţi, la solicitarea transportatorilor

Deputaţii din comisiile pentru transporturi şi pentru buget - finanţe au decis, luni, amânarea discuţiilor pe Legea RCA, la solicitarea transportatorilor, pentru un termen ce va fi stabilit ulterior, a anunţat, luni, Comisia parlamentară pentru transporturi şi infrastructură, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 26 sept. 2016, 18:58
Discuţiile pe Legea RCA, amânate de către deputaţi, la solicitarea transportatorilor

‘Ca urmare a solicitării transportatorilor şi prin susţinerea majoritară de voturi a celor de la PNL, s-a decis amânarea acestui proiect de Lege pentru un termen ulterior stabilit. Faţă de această decizie, secretarul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, domnul deputat Lucian Şova, îşi manifestă dezacordul şi, implicit, regretul şi susţine necesară dezbaterea amendamentelor rezultate din discuţiile anterioare şi ajungerea la un consens’, se arată într-un comunicat al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură.

Proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, înregistrat la Camera Deputaţilor prin Plx 333/2016, s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei reunite a Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, din data de 26 septembrie 2016.

Documentul are ca obiect de reglementare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare RCA, domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de această obligaţie, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor şi asigurătorilor, organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor din România, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Energiei, mesaj pentru consumatorii casnici în condițiile în care piața de electricitate se va liberaliza din 1 iulie
Ministrul Energiei, mesaj pentru consumatorii casnici în condițiile în care piața de electricitate se va liberaliza din ...
Ministrul interimar al Energiei, Sebastian Burduja, le-a transmis un mesaj consumatorilor casnici, sâmbătă, pe B1 TV, în condițiile în care piața de electricitate se va liberaliza de la 1......
SunExpress, joint venture Turkish Airlines – Lufthansa vrea să ajungă la o flotă de 91 de avioane vara viitoare și 100 în anii următori
SunExpress, joint venture Turkish Airlines – Lufthansa vrea să ajungă la o flotă de 91 de avioane vara viitoare ...
SunExpress, un joint venture între Turkish Airlines şi Lufthansa, vrea să ajungă la o flotă de 91 de aeronave până ...
Avertisment israelian: Teheranul va arde!
Avertisment israelian: Teheranul va arde!
Reacția Israelului vine după un val de atacuri lansat de Iran care a lovit mai multe clădiri de lângă Tel Aviv, în ...
Conflictul dintre Israel și Iran continuă. Atacuri asupra Tel Aviv, Haifa și Teheran
Conflictul dintre Israel și Iran continuă. Atacuri asupra Tel Aviv, Haifa și Teheran
Conflictul dintre Israel și Iran escaladează. Cele două țări s-au atacat reciproc sâmbătă noapte, provocând distrugeri ...