Disensiuni în PDL. Ioan Oltean nu vrea Mişcarea Populară: Vom tranşa duminică această poveste
„Personal, nu am crezut şi nu cred în Mişcarea Populară ca o construcţie politică pentru alegerile din 2012. Probabil că în şedinţa noastră de duminică (a Colegiului Director al PDL – n.r) vom pune capăt, într-un fel sau altul, acestui proiect politic care a ieşit în opinia publică, în mass-media, fără ca PDL să aibă o construcţie proprie în această privinţă. Eu cred că PDL trebuie să se prezinte la alegerile din 2012, cu denumirea pe care o are, cu sigla pe care o are, cu culoarea pe care o are fiindcă nu am făcut absolut nimic care să ne determine în momentul acesta să avem reţineri faţă de însemnele PDL”, a declarat Ioan Oltean, potrivit Mediafax.
Întrebat cine îi mai împărtăşeşte acest punct de vedere legat de Mişcarea Populară, Ioan Oltean a spus că în orice formaţiune politică serioasă există curente şi opinii contrare. „Cu certitudine sunt şi alţii care îmi susţin punctul de vedere. Oricum, duminică vom tranşa această poveste o dată pentru totdeauna, cel puţin pentru anul acesta”, a spus Oltean.
La întrebarea dacă Mişcarea Populară ar putea fi constituită, totuşi, în vederea alegerilor parlamentare în cazul în care rezultatele la cele locale nu vor fi pe măsura aşteptărilor pentru PDL, Oltean a răspuns: „Eu nu cred că, dacă rezultatele la alegerile locale nu vor fi pe măsura aşteptărilor noastre, cauza ar fi faptul că partidul nu a realizat o mişcare populară. Nu cred că Mişcarea Populară ar fi aducătoare de imagine nouă şi de procente substanţiale pentru PDL. Nu e nici timp, nici momentul, nici motivaţia adecvată în acest moment. În opinia mea, orice încercare de a găsi o altă denumire, o altă culoare, va fi subiect de discuţie pentru opoziţie care ar interpreta-o într-un mod totalmente neadecvat şi în neconcordanţă cu motivaţia care ar fi stat, de fapt, la baza unei asemenea construcţii politice”.
Secretarul general al PDL a adăugat că partidul a convocat pentru duminică, la ora 16.00, şedinţa Colegiului Director, tema principală fiind pregătirea partidului pentru alegerile locale. „Se vor discuta toate temele care, în ultimul timp, au fost puse în discuţie de diverşi membri în aşa fel încât partidul să îşi cunoască exact conduita pe care o va urma de luni încolo”, a spus Oltean.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declara recent că partidul nu mai vorbeşte despre Mişcarea Populară până nu vor fi făcuţi paşi politici relevanţi pentru definitivarea ei, arătând că au fost „exagerări” ale unor colegi care au vorbit prea mult despre acest subiect.
Mişcarea Populară pe care PDL intenţionează să o creeze ar putea cuprinde partide precum PNŢCD şi ecologiştii, iar sigla şi culoarea acestei mişcări ar putea fi inima şi, respectiv, verde sau albastru, au declarat, în urmă cu o săptămână surse politice.
Democrat-liberalii consideră că sunt compatibili cu PNŢCD şi cu ecologiştii pentru a forma Mişcarea Populară, având în vedere că PNŢCD este membru PPE, ca şi PDL, iar componenta de mediu pe care o aduc ecologiştii este importantă, au precizat sursele citate.
Unii democrat-liberali ar considera oportună cooptarea în Mişcarea Populară a UNPR, însă alţii sunt de părere că, din punct de vedere doctrinar, în acest moment, PDL nu este compatibil cu acest partid.
Democrat-liberalii doresc crearea Mişcării Populare, de centru-dreapta, pentru a fi o contrapondere la USL, care este de stânga. În acest sens, conducerea PDL a lansat organizaţiilor locale un sondaj privind modul în care ar reacţiona electoratul la schimbarea siglei şi culorii partidului, fără să dea o variantă.