Disney, dat în judecată de o companie care îi cere miliarde de dolari

Stan Lee Media, o societate care susţine că deţine drepturile pentru super-eroii creaţi de Marvel Studios, inclusiv "Spider Man" şi "Iron Man", a dat în judecată grupul Walt Disney, spunând că i se cuvin miliarde de dolari din profitul companiei, informează Reuters.
Economica.net - joi, 11 oct. 2012, 15:06
Disney, dat în judecată de o companie care îi cere miliarde de dolari

Stan Lee, care nu mai este asociat al companiei, a creat multe dintre personajele de benzi desenate ale Marvel. Societatea Stan Lee Media susţine că Lee i-a cedat drepturile sale asupra acestor personaje în 1998, însă o lună mai târziu a fost de acord să cedeze aceleaşi drepturi companiei Marvel Enterprises.

Grupul de media Walt Disney a achiziţionat în 2009, printr-o tranzacţie de 4,3 miliarde de dolari, compania Marvel Enterprises, ulterior redenumită Marvel Entertainment.

„The Walt Disney Company a susţinut public că, de fapt, deţine drepturile de autor pentru aceste personaje, dar şi pentru alte sute de personaje create de Stan Lee”, se spune în acţiunea depusă de Stan Lee Media la U.S. District Court din Colorado. „Aceste declaraţii făcute în public de The Walt Disney Company sunt false”, se mai spune în acest document.

Procesul se centrează pe filmele de succes care au la bază personajele Marvel, pe care Walt Disney le-a lansat de când a preluat compania Marvel. Între aceste pelicule se numără „Răzbunătorii/ The Avengers”, care a obţinut încasări de peste 1,5 miliarde de dolari la nivel internaţional. Acest film a ocupat locul al treilea în topul celor mai profitabile producţii cinematografice din box office-ul nord-american, după cele două filme regizate de James Cameron, „Avatar” şi „Titanic”.

„Acest proces nu are obiect”, a transmis Walt Disney într-o declaraţie de presă. Procesul se bazează pe „fapte şi pretenţii care au fost deja respinse de trei judecători federali districtuali”.

Stan Lee Media, o companie care a fost creată în 1999, pentru „a recupera daunele din activele sale”, a fost implicată în ceea ce s-ar putea numi „o istorie torturată” de soluţionare a litigiilor, începând din 2001. Aceste litigii includ procese între companii, între acţionarii companiei şi Lee.

În cel mai nou proces se pretinde că Stan Lee Media deţine drepturile pentru „miliardele de dolari pe care Disney le-a generat sau le-a permis altora să le genereze” din folosirea super-eroilor Marvel.

Potrivit Stan Lee Media, filmele cu personajele Marvel au generat pentru Disney încasări de peste 3,5 miliarde de dolari, în timp ce grupul a atras peste 2 miliarde de dolari din „alte media”, alte tipuri de afaceri care au la bază aceste personaje, dar şi din show-ul montat pe Broadway – „Spiderman: Turn off the Dark”.

Grupul Walt Disney a fost fondat în 1923 şi include, în prezent, activităţi de distribuţie de film, parcuri de distracţii şi posturi de televiziune.

Disney a fost primul studio nord-american care a ajuns la încasări de 1 miliard de dolari în 2012, potrivit unui anunţ din luna iulie. Studiourile Disney au depăşit pragul de un miliard de dolari din încasările realizate pe plan intern (America de Nord), graţie succesului de casă obţinut de lungmetrajul „Răzbunătorii/ The Avengers”. De altfel, compania americană a reuşit această performanţă pentru al şaptelea an consecutiv.

Ulterior, în luna august, grupul Walt Disney a anunţat că filmul „Răzbunătorii/ The Avengers”, lansat la sfârşitul lunii aprilie, va avea o continuare pe marile ecrane şi va sta la baza unui serial TV cu super-eroii creaţi de Marvel Studios.

Compania Marvel Entertainment a fost fondată în urmă cu 70 de ani şi deţine în portofoliu drepturile asupra 5.000 de personaje de film.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...