Dispar 176 de funcții de conducere prin desființarea a 69 de instituții din subordinea Ministerului Agriculturii

Guvernul a aprobat azi Ordonanța de Urgență pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care se desființează două instituții aflate la nivel central și 67 de instituții aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terțiari de credite. Dispar astfel 176 de funcții de conducere.
Alina Stanciu - vin, 28 iun. 2024, 15:26
Dispar 176 de funcții de conducere prin desființarea a 69 de instituții din subordinea Ministerului Agriculturii

Ordonanța de urgență adoptată azi de guvern vizează reorganizarea aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care va pelua activitățile privind inspecția de stat în zootehnie, ameliorare și reproducție, gestionarea resurselor genetice, identificarea și înregistrarea ecvideelor, gestionarea bazei de date albine, activitatea specifică de laborator, activitații Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie din cadrul Agenției Naționale pentru Zootehnie “Prof.Dr.G.K. Constantinescu“ precum și a activităților suport, respectiv audit, juridic, resurse umane, administrativ, financiar-contabilitate, relații publice, comunicare precum și activitățile  Direcției pentru Agricultură a Municipiului București.

De asemenea, se desființează Agenția Națională pentru Zootehnie “Prof.Dr.G.K. Constantinescu“, ca urmare a divizării totale. Astfel, activitatea privind inspecția de stat în zootehnie, ameliorare și reproducție, gestionarea resurselor genetice, identificarea și înregistrarea ecvideelor, gestionarea bazei de date albine, activitatea specifică de laborator, precum și activitatea Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie, se preia de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De asemenea, activitatea de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrelor regionale de zootehnie se preia de Direcțiile pentru agricultură județene din județele respective, activitățile suport, respectiv audit, juridic, resurse umane, administrativ, financiar-contabilitate, relații publice, comunicare se preiau în structurile care desfășoară aceste activități din cadrul Ministerului.

S-a decis și desființarea, ca urmare a fuziunii prin absorbție, a Inspectoratelor Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, prin preluarea activității, patrimoniului și a personalului de către Direcțiile pentru Agricultură Județene din județele respective precum și desființarea, ca urmare a fuziunii prin absorbție, a Oficiilor de Studii Pedologice și Agrochimice, prin preluarea activității, patrimoniului și a personalului de către Direcțiile pentru Agricultură Județene din județele respective.

Direcțiile pentru Agricultură Județene se reorganizează prin preluarea activității:

–  Inspectoratelor Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor;

– Oficiilor de Studii Pedologice și Agrochimice;

– de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrelor regionale de zootehnie.

Totodată, se reorganizează Direcția pentru Agricultură a Municipiului București prin absorbție în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de o direcție nou-înființată care are și atribuții de coordonare tehnică a Direcțiilor pentru Agricultură Județene.

În cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se înființează o nouă direcție, prin preluarea personalului și activităților Direcției pentru Agricultură a Municipiului București, precum și a atribuțiilor și angajaților din cadrul Ministerului care realizează cercetări statistice. Noua structură va avea și rol de coordonator al direcțiilor pentru agricultură județene.

Personalul din cadrul Direcției pentru Agricultură a Municipiului București se preia în cadrul structurii nou-înființate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe funcții publice de stat, respectiv director și funcții publice de execuție, cu respectarea condițiilor specifice de ocupare și a vechimii.

Instituțiile care preiau activitatea structurilor care se desființează, preiau patrimoniul și personalul aferent activității. Personalul se preia cu respectarea naturii juridice a posturilor pe care acesta este încadrat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și cu respectarea prevederilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal.

Dispar 69 de intituții

Prin aplicarea prevederilor prezentului proiect se desființează două instituții aflate la nivel central și 67 de instituții aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terțiari de credite.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare sunt instituții care au rol esențial în atragerea fondurilor europene și în efectuarea plăților către fermieri și nu fac obiectul prezentei Ordonanțe de Urgență.

Măsurile propuse prin prezenta OUG nu generează un impact financiar asupra bugetului aprobat al MADR și asupra bugetului general consolidat, economiile înregistrate prin desființarea unui număr de 176 de funcții de conducere, dar și cele destinate întreținerii și funcționării instituțiilor care fac obiectul desființării/comasării cu alte structuri subordonate sau preluării activității de către aparatul central al MADR putând fi utilizate pentru finanțarea structurilor/activităților nou create.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de călătorie de la MAE – Risc de incendii în perioada estivală, în Turcia şi Grecia
Alertă de călătorie de la MAE – Risc de incendii în perioada estivală, în Turcia şi Grecia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Turcia că sâmbătă au fost înregistrate 44 de......
Alegeri Franţa – Participarea la primul tur estimată între 67,5% şi 69,7%
Alegeri Franţa – Participarea la primul tur estimată între 67,5% şi 69,7%
Primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa ar urma să fie marcat de o revenire clară a participării, ...
China – Xi Jinping merge în Kazahstan şi Tadjikistan
China – Xi Jinping merge în Kazahstan şi Tadjikistan
Preşedintele chinez Xi Jinping va asista la un summit regional şi va efectua vizite de stat în Kazahstan şi Tadjikistan ...
Israelienii de la Econergy obțin autorizația finală pentru un nou parc fotovoltaic în România, în județul Constanța. Va fi funcțional la anul
Israelienii de la Econergy obțin autorizația finală pentru un nou parc fotovoltaic în România, în județul Constanța. ...
O firmă controlată de Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în segmentul energiei fotovoltaice din România, ...