Disponibilitatea locurilor de muncă part-time a crescut cu 10%, de la începutul anului – platformă

19 10. 2023
recrutare-talente-1

Conform datelor eJobs, publicate joi, domeniile care au avut cele mai multe poziţii part-time deschise au fost: retail, entertainment, servicii, advertising/marketing/PR, turism, industria alimentară, asigurări şi call-center/BPO.

Din totalul celor peste 62.000 de locuri de muncă part-time, aproape 15% sunt „remote”, comparativ cu o pondere de 7,4% la nivelul tuturor tipurilor de joburi nou postate în 2023. Cele 1,3 milioane de aplicări înregistrate pentru aceste poziţii arată că şi interesul candidaţilor a crescut cu 10% faţă de 2022, iar o treime dintre aplicări vizează acele oportunităţi care permit munca de acasă.

Analiza de specialitate relevă faptul că persoanele care vor să lucreze part-time se află în segmentul de vârstă „entry-level” şi fără experienţă, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. După aceştia sunt candidaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, cei între 36 şi 45 de ani şi cei din categoria de peste 45 de ani.

În ceea ce priveşte locurile de muncă sezoniere, numărul acestora a scăzut faţă de anul trecut, cu aproximativ 5%. De asemenea, aplicările s-au diminuat pe acest segment, datele reflectând inclusiv situaţia din perioada estivală, atunci când, în mod natural, numărul de oferte sezoniere sau pe bază de proiect creşte comparativ cu celelalte luni din an, precizează sursa citată.

În acest moment, pe platforma eJobs sunt disponibile 29.000 de joburi, dintre care 5.600 sunt locuri de muncă part-time.