Dispută între Franţa şi Germania privind postul de comisar european pentru afaceri economice

Germania şi Franţa sunt blocate într-o dispută privind cine ar trebui să fie viitorul comisar european pentru afaceri economice, o decizie care va trimite un mesaj-cheie despre cum vor fi implementate regulile din zona euro în viitor, relatează EUobserver.
Economica.net - lun, 21 iul. 2014, 09:03
Dispută între Franţa şi Germania privind postul de comisar european pentru afaceri economice

Franţa vrea ca acest portofoliu să îi revină, iar numele lui Pierre Moscovici, socialist şi fost ministru de finanţe, este cel vehiculat. Însă Germania s-a opus ideii, sugerând că nu este potrivit ca un francez să deţină acest post din moment ce Franţa are probleme în a respecta regulile zonei euro.

Franţa a beneficiat deja de două prelungiri a unor termene limită din partea UE, în contextul în care încearcă să-şi aducă deficitul bugetar sub pragul necesar de 3% din produsul intern brut (PIB).

La un eveniment la începutul lunii iulie, ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a declarat că ‘Franţa îşi va prezenta cifrele la toamnă, iar Comisia le va examina, şi dacă va avea dubii în legătură cu ele, atunci există o problemă reală’.

El a precizat ulterior că opoziţia sa nu are legătură cu Pierre Moscovici.

Totuşi, un interviu comun al lui Schauble şi al omologului său francez Michel Sapin, apărut duminică în publicaţiile Handelsblatt şi Les Echoes, ilustrează amploarea acestor diferenţe de opinie.

Făcând referire la cine ar trebui să conducă portofoliul afacerilor economice, deţinut până acum de finlandezul Olli Rehn, Schauble a spus că ‘astfel de decizii sunt foarte sensibile şi au o încărcătură simbolică şi trebuie să ţinem minte acest lucru’.

În ceea ce îl priveşte, Sapin a spus că ‘este legitim ca Franţa să aibă un post important în Comisie’. ‘Un post economic ar corespunde, în opinia mea, puterii economice a Franţei şi abilităţii sale de a contribui la buna funcţionare a instituţiilor UE’, a precizat el.

Contracarând argumentul Berlinului conform căruia ar fi dificil pentru un comisar francez să fie strict în aplicarea regulilor zonei euro de către Franţa, Sapin a spus că unele voci au afirmat că ar putea fi ‘periculos’ pentru Franţa să deţină acest portofoliu, deoarece respectiva persoană şi-ar dori ‘să fie ireproşabilă şi mai dură cu Franţa’. ‘Acest lucru ar putea însemna o garanţie pentru Germania’, a spus el.

Disputa survine în contextul unor diviziuni mai ample, în special între statele din nord şi cele din sud, despre cum ar trebui implementate regulile zonei euro.

Italia vrea ca acestea să fie mai relaxate pentru a permite mai multe investiţii publice cu scopul de a impulsiona creşterea, în timp ce Franţa susţine că statele cu probleme ar trebui să primească mai mult timp pentru a-şi face ordine în finanţele publice.

Germania, care a condus eforturile zonei euro de combatere a crizei în ultimii cinci ani, se teme că, prin astfel de măsuri, statele vor evita să aplice reforme structurale.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...