Dispută pe ulei şi mălai în satele izolate de ninsoare. Sinistraţii se ceartă între ei
În Vrancea, de zile întregi, camioane încărcate cu alimente, îmbrăcăminte şi medicamente ajung la oamenii care au nevoie de ajutor. Pentru mulţi dintre localnici, o sticlă de ulei şi o pungă cu mălai sunt motive de dispută. Mai ales că ajutoarele au venit pe rând, iar primăriile au trebuit să împartă totul astfel încât să poată da fiecăruia câte ceva, scrie Mediafax.
La Gura Caliţei, primarul Dragoş Bâtculescu susţine că nu poate să-i mulţumescă pe toţi localnicii, indiferent de cum ar împărţi alimentele. „Mă chinui cu ajutoarele ca să fie toată lumea muilţumită, dar nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi, vor cât mai mult. Nu-i înţeleg nici pe care au cât de cât cu ce trăi şi care tot vor, nu înţeleg că sunt familii defavorizate. Am speranţa că oamenii se vor linişti şi că vor trece la treabă în gospodăriile lor, fără să-i mai intereseze ce e în curtea vecinului”, a declarat pentru Dragoş Bîtculescu primarul din Gura Caliţei, judeţul Vrancea.
Şi la Dumitreşti situaţia este similară. Acolo a ajuns şi finanţatorul Stelei, Gigi Becali, cu utilaje şi ajutoare pe care le-a împărţit personal. Ajutoare au sosit însă şi din altă parte, dar nemulţumirile nu au întârziat să apară, potrivit primarului Iulian Strîmbei: „Sunt nemulţumiri ca peste tot, niciodată nu o să fie toată lumea mulţumită. Unul zice că a luat o sticlă de ulei, iar vecinul două. Unul că a luat mai puţine conserve ca altul. E greu„.
Pe de altă parte, primarul localităţii Ciorăşti, Viorel Haiducu, spune că nu ajutoarele sunt „cele care vor salva România de la sărăcie, ci o strategie şi o bună organizare„.
La Scutelnici, primarul Sandu Chircu, spune că şi în localitatea pe care o conduce au apărut neînţelegeri între oameni pe motiv că unii au primit mai multă mâncare, alţii mai puţină: „La români e scandal oriunde s-ar da ajutoare„.
De asemenea, primarul localităţii Robeasca, Domnica Vlad, susţine că ajutoarele au creat „zâzanie”, fiind localnici care s-au plâns că alimentele sunt împărţite preferenţial.
Pe de altă parte, viceprimarul localităţii Glodeanu Siliştea, Constantin Licu susţine că alimentele care au fost distribuite de la Primărie au fost împărţite în mod egal localnicilor din zonele izolate, însă certurile dintre localnici s-au iscat din cauza celor care au împărţit ajutoarele fără a colabora cu Primăria, ci pe cont propriu.
Judeţele Buzău şi Vrancea au fost grav afectate de ninsori şi viscol în ultimele săptămâni. Mii de oameni au rămas izolaţi după ce drumurile au fost acoperite de nămeţi.