Dispută pentru data la care intră în vigoare exceptarea de la plata certificatelor verzi a marilor consumatori
‘Momentan, problema cea mai mare, din punctul meu de vedere, este acea exceptare de la achiziţia de certificate verzi a marilor consumatori de energie, care a fost aprobată, autorizată, de Comisia Europeană pentru România şi aprobată printr-o Hotărâre de Guvern încă de anul trecut. Au apărut deja primele solicitări. Undeva în septembrie au fost emise primele decizii de exceptare de către Ministerul Economiei, dar încă sunt nişte semne de întrebare. Părerea ANRE este că această exceptare se poate acorda din momentul deciziei Ministerului Economiei, ceea ce înseamnă – prima decizie a ieşit în septembrie – din septembrie încolo. Ministerul Economiei spune că nu, această exceptare se acordă pentru întreg anul, deci de la 1 ianuarie 2015’, a spus Zoltan Nagy, prezent la Renexpo South-East Europe, al VIII-lea târg pe tema energiei şi eficienţei.
Din calculele lui Zoltan Nagy ar reieşi că restul consumatorilor ar trebui să plătească în plus 60 de milioane de euro pentru aceste certificate verzi dacă exceptarea se aplică de la 1 ianuarie, fiind vorba de 7 sau 8 TWh. În cazul în care această exceptare se aplică din septembrie, cantitatea de energie este mai mică, de 3 TWh. Potrivit acestuia, ANRE a cerut la Ministerul Justiţiei clarificări cu privire la exceptare.
‘Ministerul Economiei, din câte am înţeles, are o poziţie conturată. Noi, ANRE-ul, nu suntem suficient de bine lămuriţi să vedem cum putem aplica această prevedere şi din ce moment se aplică exceptarea, de aceea am solicitat un punct de vedere al Ministerului Justiţiei pe această speţă şi sperăm ca în curând să vină un răspuns, să ne spună din ce moment se poate aplica această exceptare. Dacă Ministerul Justiţiei spune ‘cu 1 ianuarie’, ne-am conformat’, a afirmat Zoltan Nagy.