Distracţie la buget. De ce Ministerul de Finanţe vrea bani pentru câini

O nouă scenă demnă de Cascadorii râsului în Parlamentul României, la discuţiile pe buget. Aleşii au fost curioşi să afle de ce Ministerul Finanţelor vrea în 2012 bani pentru hrana câinilor. Are ministerul câini în grijă? În 2011, aceşti câini au murit de foame? 
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 09:42

Discuţia despre câinii de la Finanţe i-a făcut să rîdă chiar şi pe protagonişti.

Totul a început când deputatul PSD, Vasile Popeangă, a ţinut morţiş să afle de unde şi până unde Ministerul Finanţelor are alocaţi în buget bani pentru mâncarea câinilor.

„Domnule preşedinte, aştept cu nerăbdare răspunsul domnului Gherghina (n.red. – secretar de stat în Ministerul Finanţelor), pentru că sunt curios să văd cum a apărut hrana pentru animale”, a cerut Popeangă.

„Dacă-mi permiteţi, puteti verifica la vamă, avem câini care depistează tot în punctele vamale… Şi ei au dreptul la hrană”, i-a răspuns Gheorghe Gherghina, izbucnind în râs.

Popeangă nu s-a lăsat şi a vrut să afle ce s-a întâmplat în 2011 cu aceşti câini.

„Domnule ministru, eu vă cred, dar vă întreb, câinii ăştia, în 2011, de la frontiere de acolo, de la vamă, n-au mâncat?”, a întrebat deputatul PSD.

„Nu e vorba de frontiere, e vorba de vamă. N-am avut şi avem acum”, a fost răspunsul secretarului de stat.

„Aaa, n-au fost câini în 2011 ?”, a forţat Popeangă.

„Au fost, dar la Poliţia de Frontieră”, l-a lămurit Gherghina.

 

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...