Distribuirea pensiilor în luna ianuarie se va decala cu două zile, anunţă Poşta Română. Pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie

Compania Naţională Poşta Română a anunţat marţi că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, din cauză că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile companiei începând cu 4 ianuarie. Astfel, pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie 2022 şi la ghişeele subunităţilor poştale până în 19 ianuarie 2022.
News.ro - mar, 28 dec. 2021, 13:36
Distribuirea pensiilor în luna ianuarie se va decala cu două zile, anunţă Poşta Română. Pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie

”Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei Române începând cu 4 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an”, anunţă compania.

Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate, precizează compania de stat.

”Partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile”, mai arată compania.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:

– la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;

– la ghişeele subunităţilor poştale: până în data de 19 ianuarie 2022.

“Salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situaţia specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituţiile statului. Este o situaţie excepţională şi subliniem faptul că Poşta Română îşi respectă, intotdeauna, angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS prin Legea 141 – analiză
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi istorice din finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate, în a patra lună de la aplicare: peste 1,3 miliarde de......
6 din 10 mașini noi vândute în Europa sunt SUV-uri. Dacia Duster și Ford Puma, printre cele mai căutate
6 din 10 mașini noi vândute în Europa sunt SUV-uri. Dacia Duster și Ford Puma, printre cele mai căutate
Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central. În 2025, ...
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna ...
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...