Distribuitorii de electricitate vor fi obligaţi să ofere soluţii pentru ca şi zonele izolate să aibă energie: turbine sau panouri şi baterii

Economica.net
22 10. 2018
turism_rural_90076400

Statul ar dori ca, în zonele izolate care nu au energie electrică şi nici nu vor avea de la reţea, pentru că este prea dificil din punct de vedere fizic şi nu se justifică economic, distribuitorii să monteze sisteme locale de generare, din surse regenerabile, şi baterii pentru stocare.

În acest sens, ANRE a elaborat un ordin, aflat încă la nivel de proiect, prin care firmele de distribuţie trebuie să vină cu soluţii punctuale.

“Având în vedere prevederile art. 51 alin. (6) al Legii, conform cărora localităţile care, din considerente tehnice sau economice, nu sunt conectate la SEN pot fi alimentate cu energie electrică prin sisteme electroenergetice izolate, caz în care ANRE stabilește preţul local şi condiţiile minime privind continuitatea şi calitatea serviciului de furnizare, s-a inclus obligația operatorului de distribuţie concesionar de a analiza în cadrul studiului de fezabilitate și de a oferi autorității publice și o variantă alternativă de alimentare cu energie electrică bazată pe surse regenerabile, cu posibilitatea stocării energiei electrice, determinând indicatorii de performanță a alimentării cu energie electrică în această variantă (continuitate, siguranță în alimentare etc)”, se arată în proiectul de ordin.

În România ar fi 21.400 de locuinţe neelectrificate, potrivit unei centralizări a Ministerului Energiei făcute în luna aprilie a anului trecut.