Peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piaţa din România – Distribuitorii europeni de medicamente

Economica.net
31 07. 2017
medicamente_67584937658493_86328000

‘Dacă la începutul lui 2015 numărul medicamentelor înregistrate în România depăşea 6.000, până în prezent un sfert dintre medicamente au fost retrase oficial de producători. Numai din 2016 şi până acum, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piaţă, iar alte câteva sute au fost înregistrate cu notificare pentru retragere. În ultimele luni, numărul notificărilor de retragere de pe piaţa românească a crescut considerabil, iar acest lucru va duce în perioada următoare la o criză fără precedent a medicamentelor, în special a celor pentru boli grave sau rare, acolo unde pacienţii au nevoie imediată şi neîngrădită de acces la tratament’, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente.

ADEM susţine că această situaţie gravă se datorează deciziilor politice eronate ale reprezentanţilor autorităţilor şi anume cei care au stabilit politicile de preţuri la medicamente.

‘Acest model economic a fost folosit ca instrument politic de factorii de decizie, indiferent de guvern, prin promovarea ideii că se urmăreşte scăderea preţului la medicamente şi deci un acces mai facil al populaţiei la acestea. Însă, acest model de calcul nesustenabil a dus la decizia producătorilor de retragere de pe piaţa românească a sute de medicamente’, susţin reprezentanţii ADEM.

Ei arată că nu este adevărată ideea lansată în spaţiul public potrivit căreia responsabilitatea pentru criza actuală, pentru cele trecute şi pentru cele viitoare aparţine societăţilor care desfăşoară activităţi de comerţ intracomunitar cu medicamente.