Distribuţie Oltenia a inaugurat prima staţie electrică de transformare greenfield din aria sa de furnizare

Distribuţie Energie Oltenia a inaugurat, vineri, o staţie electrică de transformare 110/20 kV pentru zona industrială de est a Craiovei, prima lucrare de tip greenfield din Oltenia, care are rolul de a îmbunătăţi calitatea distribuţiei de energie atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali.
Economica.net - vin, 23 nov. 2018, 16:12
Distribuţie Oltenia a inaugurat prima staţie electrică de transformare greenfield din aria sa de furnizare

Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul a fost realizat în 17 luni şi a avut o valoare totală de 5,52 milioane euro, din surse proprii. Această staţie este a doua cea mai amplă investiţie a operatorului Distribuţie Oltenia, după modernizarea staţiei Craiova Centru.

„Această staţie are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea socio-economică a oraşului, deoarece poate deservi atât consumatorii casnici (circa 4.000), cât şi obiective strategice din Craiova – trei dintre cei mai mari agenţi economici din zonă, prin sporul de putere solicitat de Parcul Industrial numărul 1 Craiova, Parcul Industrial High Tech Craiova şi Aeroportul Internaţional Craiova, aflat în proces de extindere pentru a face faţă cerinţelor actuale şi viitoare de trafic. Ne transformăm continuu pentru a susţine planurile de dezvoltare ale regiunii, staţia fiind unul dintre proiectele de mare anvergură ce asigură posibilităţile de racordare a noilor consumatori industriali din zonă. Cei peste 100 de specialişti implicaţi în realizarea construcţiei ne demonstrează, din nou, că principala sursă de dezvoltare este #energiacarevinedelaoameni”, a declarat country manager Grupul CEZ în România, Ondrej Safar.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...