Distrigaz Sud Rețele a investit 280 de milioane de lei în modernizarea și extinderea rețelei de gaze

Economica.net
19 12. 2019
gaz_distrigaz_96536500

“Pe parcursul anului 2019 au fost reabilitați 130 de km de conducte și branșamente, au fost modernizate 20 de stații de reglare-măsurare și 35.000 de posturi de reglare. De asemenea, tot în anul 2019, a fost extinsă rețeaua de distribuție a gazelor naturale cu 150 de km în zone în care existau deja contracte de concesiune și licențe de operare și au fost realizați 50 de km în cadrul concesiunilor noi de gaze naturale.

Pentru optimizarea procesului de management al rețelei de distribuție s-a continuat demersul de integrare a tuturor clienților cu un consum semnificativ  de gaze în sistemul de monitorizare de la distanță (Automatic Meter Reading), fiind montate 7.100 de dispozitive de acest tip și 3.400 de contoare inteligente”, arată compania.

În vederea dezvoltării rețelei de distribuție, compania a solicitat Ministerului Energiei extinderea ariei concesionate pentru 43 de localități, lungimea rețelei de distribuție ce urmează a fi realizată fiind de aproximativ 109 km. De asemenea, Distrigaz Sud Rețele a participat la licitațiile ce au ca obiect concesionarea serviciului de distribuție și a semnat contracte de concesiune pentru localitățile Tismana (județul Gorj) și Lisa (județul Brașov), cu o lungime totală de 68 de km de rețea.

“Menționăm că în perioada 2005-2019 compania a înlocuit 4.330 km de conducte și branșamente din oțel și a extins rețeaua de distribuție cu circa 6.000 de km, investițiile totale cifrându-se la circa 720 de milioane de euro. Pentru lărgirea portofoliului de clienți existenți și extinderea zonei deservite, au fost achiziționate două noi companii CONGAZ (2016) și WIROM (2019) a căror integrare a condus la preluarea unei rețele importante de distribuție în județul Constanța și în cinci orașe din sudul țării: Giurgiu, Alexandria, Turnu Măgurele, Oltenița și Corabia”, se mai arată în comunicat.

“În ceea ce privește recrutarea și dezvoltarea resursei umane, Distrigaz Sud Rețele își concentrează eforturile investiționale către 3 tipuri de acțiuni: dezvoltarea competențelor tehnice prin programul de învățământ dual ,,Energie pentru meseria mea’’, derulat în prezent în orașele București și Brașov; recrutarea de instalatori juniori din cadrul școlilor profesionale și formarea tehnică a acestora; atragerea de tineri absolvenți din facultățile cu profil tehnic în vederea dezvoltării specialiștilor și managerilor pentru activitatea de distribuție, prin programul de traineeship derulat anual. Astfel, în perioada 2016-2019, prin cele 3 programe derulate, circa 300 de tineri au fost angajați și formați în cadrul Distrigaz Sud Rețele”, mai arată compania.

Distrigaz Sud Rețele este lider în distribuția de gaze naturale în România, cu o expertiză de peste 45 de ani în acest domeniu, având 1.9 milioane de clienți, circa 20.000 km rețea și 2.600 de angajați, potrivit propriilor date.

Distrigaz Sud Rețele deține licență de operare pentru distribuția de gaze naturale în 851 de localități în București și pe raza a 20 județe din sudul și centrul României: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și Teleorman.