Distrugătorul USS Ross şi trei fregate lansatoare de rachete au intrat în Marea Neagră – NATO

Economica.net
04 12. 2015
free_missile_1863877_32526000

Astfel, distrugătorul american USS Ross şi trei fregate lansatoare de rachete din cadrul NATO au intrat joi în Marea Neagră, au informat canale media din Istanbul, publicând fotografii ale grupului de nave care traversau strâmtorile turce.

În afară de distrugătorul american USS Ross, grupul naval mai cuprinde fregatele Dom Francisco de Almeida (Portugalia), Blas de Lezo (Spania) şi NCSM Winnipeg (Canada), scrie Agerpres.

Potrivit comandantului Flotei a 6-a a SUA, misiunea distrugătorului USS Ross ‘constă în a acţiona pentru pace şi stabilitate în regiunea’ Mării Negre. Activităţile navei sunt destinate să întărească securitatea în mare şi stabilitatea, să crească capacitatea de luptă şi potenţialul naval al SUA şi al aliaţilor lor, precum şi parteneriatul la comandă.

Potrivit ziarului turcesc Hurriyet, NATO are intenţia de a elabora măsuri de protecţie a Turciei, în special prin întărirea apărării sale antiaeriene, ca urmare a doborârii bombardierului rusesc Su-24 de către un avion turcesc în regiunea frontierei turco-siriene.

Dotat cu rachete Aegis, USS Ross a participat în octombrie la prima testare a scutului antirachetă american în Europa. El a interceptat o rachetă balistică nearmată, lansată de pe un poligon situat în Scoţia.